Cauta

Ciolacu: PSD-ul, neutru ca Elveția. Să-și continue negocierile

Al treilea om în stat a tradus în câteva vorba strategia social-democraților, în așteptarea formării noului Executiv.

„PSD rămâne consecvent și noi suntem într-o zonă neutră, precum Elveția, în acest moment și nu vrem să ne implicăm în negocierile dânșilor, aprobând anumite proiecte unora sau altora. Noi (…) ne abținem și dânșii să-și continue negocierile pentru formarea noului guvern. Nu e nevoie de acordul nostru, dânșii sunt majoritari și se pot înțelege, deci în comitetul liderilor se votează în funcție de ponderi și în momentul în care s-a creat o nouă majoritate (…) la moțiunea de cenzură, atunci au suficiente voturi prin ponderi încât să decidă ce intră și ce nu intră pe ordinea de zi”, a declarat Marcel Ciolacu, luni după-amiază, de la Parlament.

Totul, cu referire la cele trei proiecte aduse în discuție de USR, care cântăresc greu în negoeirile privind formarea noului Guvern: Fără Penali în Funcții Publice, Abrogarea recursului compensatoriu și alegerea primarilor în două tururi, proiecte pe care liderul USR le ceruse introduse pe ordinea de zi a ședinței de luni, de la Camera Deputaților. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă.

Ultimele stiri

  • Pandemia a trecut, „sechelele” rămân! AstraZeneca recunoaște că vaccinul său are un efect secundar grav
  • Sebastian Burduja îl critică pe Nicușor Dan pentru refuzul de a avea o debatere: „E o lipsă de respect”
  • Veste despre recalcularea pensiilor, de la cel mai înalt nivel. Ce s-a întâmplat cu 99,9% dintre dosare
  • Comunicat de presă Comuna RADOVAN
  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Alertă în Capitală. Fată de 13 ani, de cetăţenie străină, căzută de la etaj/Adolescenta, dusă la spital
  • Exit mobile version