Cauta

Cine îl opreşte pe Erdogan?

Deocamdată nimeni, după ce s-a retras din nordul Siriei, Statele Unite i-au lăsat cu ochii în soare pe aliaţii kurzi în războiul cu ISIS, armata turcă şi-a intensificat ofensiva în zonă, în pofida criticilor tot mai dure din Occident, iar UE se teme de o revenire a Statului Islamic. Recep Erdogan „nu-şi va opri” asaltul  împotriva miliţiilor kurde şi a ameninţat din nou că va trimite  trei milioane de refugiați sirieni în Europa.

Statele Unite au avertizat Turcia să oprească operațiunile militare din nordul Siriei iar  Washingtonul amenință cu sancțiuni administrația lui Erdogan, dacă nu stopează ofensiva. Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, vorbeşte despre “sancţiuni foarte puternice” (…)dacă va fi nevoie, putem închide toată economia Turciei”. Mai greu, dar  SUA pare mai degrabă mulţumită de evitatarea unui scenariu de necrezut: confruntarea  între două forţe majore în NATO – turcă şi americană. În ceea ce-l priveşte pe Donald Trump, preşedintele susţine că  „am distrus ISIS, l-am învins, ne-am făcut treaba, acum trebuie să mergem acasă”, nu crede că că soldaţii noştri ar trebui să fie acolo pentru următorii 50 de ani, păzind o frontieră între Turcia şi Siria, când nu ne putem proteja propriile frontiere acasă” şi, culmea ipocriziei,  speră ca luptătorii kurzi sirieni „să se retragă” de la graniţa Turciei cu Siria în contextul în ofensivei militare lansată de Ankara. Îl contrazice fostul şef al Pentagonului, Jim Mattis: ISIS nu este învinsă şi  va renaşte dacă slăbim presiunea, nu există nicio îndoială”. Forţele kurde din Siria(YPG)  au cerut Washingtonului să-şi „asume responsabilitatea morală” şi „să-şi respecte promisiunile”,  acuzând SUA că şi-au abandonat aliaţii. Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a respins o ofertă a preşedintelui american de a media între Ankara şi forţele kurde Unităţile de protecţie a poporului (YPG): „Nu negociem cu teroriştii. Singurul lucru care poate fi făcut este ca aceşti terorişti să depună armele”. Franţa a decis să suspende “orice plan pentru exportul în Turcia de materiale de război care ar putea fi utilizate în cadrul ofensivei din Siria”, iar Germania a interzis vânzările de arme către Ankara. Vladimir Putin cere retragerea din Siria a tuturor forţelor militare străine care operează fără autorizarea guvernului preşedintelui Bashar al-Assad. Kurzii au anunţat că păzirea deţinuţilor ISIS “nu mai este o prioritate”, mulţi dintre ei au evadat din tabăra din Ain Issa. Circa 12.000 de combatanţi din Stat Islamic, sirieni, irakieni, dar şi între 2.500 şi 3.000 de străini originari din 54 de ţări, sunt deţinuţi în închisorile kurde. Război total între Turcia şi miliţiile kurde a înregistrat deja zeci de victime de ambele părţi, iar  tirurile de artilerie ale turcilor au continuat la primele ore ale dimineţii de duminică în apropierea oraşului de frontieră Akcakale. În replică, circa 300 de proiectile ale miliţiilor siriano-kurde YPG au căzut până în prezent în diferite puncte din sudul Turciei, provocând 18 morţi şi circa o sută de răniţi, toţi civili.

Ultimele stiri

  • Un militant ecologist din Germania se află de 2 luni în greva foamei
  • Mai multe cutremure de gradul 4, produse în România
  • Iohannis se întâlnește astă seară cu Joe Biden
  • Florin Piersic, transferat de la Cluj în Capitală
  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Exit mobile version