Cauta

Ce crede Adrian Năstase despre o posibilă alianță Rusia – China. Cine pierde și cine are de câștigat

Adrian Nastase

Ce crede Adrian Năstase despre o posibilă alianță Rusia – China. Cine pierde și cine are de câștigat

Adrian Năstase, fost premier al României, a vorbit despre planul secret al Rusiei cu China. Acesta și-a spus opinia despre o posibilă alianță între cele două superputeri, în contextul ultimelor evenimente internaționale.

Săptămâna trecută, toată atenția planetei s-a îndreptat către Kremlin. La Moscova, Vladimir Putin a avut un summit întins pe durata a două zile cu bunul său prieten și aliat Xi Jinping, președintele Chinei.

Adrian Năstase, despre planul secret dintre Rusia şi China

Prezent duminică seara într-o emisiune de televiziune, Adrian Năstase și-a spus punctul de vedere în legătură cu această relație Rusia – China despre care au discutat toți specialiștii planetei.

„Dacă încercăm să ne ridicăm, să privim de la înălțimea de pe orbit a unui satelit, vom vedea, de fapt, că că ar trebui să lăsăm la o parte iluziile şi să constatăm că s-au creat două blocuri care de acum încolo vor deveni foarte agresive unele cu celelalte.

Occidentul, pe de o parte condus de Statele Unite și pe de altă parte Rusia și China. Dar este clar că în felul ăsta și războiul din Ucraina devine un fel de război proxi prin intermediar. Ucraina e sprijinită de Statele Unite și state membre NATO. Pe de altă parte, Rusia e sprijinită mai mult sau mai puțin vizibil de China”, spune Năstase, la Antena 3.

Înțelegere militară între Rusia și China?!

În ceea ce privește o alianță Rusia – China, fostul diplomat român spune că ”practic” ar exista o înțelegere militară între cele două mari puteri ale lumii. Explicația: au interese comune.

„Chiar dacă nu există o alianță și nu există o alianță militară, cred că din punct de vedere al unui echivalent funcțional, există practic o alianță militară între Rusia și China. Cele două țări în momentul de față interese similare”, a adăugat Năstase.

Adrian Năstase este și el de părere că Beijingul domină atunci când vine vorba de relația cu Moscova. Acesta remarcă și mandatul de arestare pentru Vladmiri Putin. Decizia luată de Curtea Penală Internațională îl pune pe liderul rus într-o ipostază vulnerabilă.

„China reprezintă partenerul senior. Rusia a devenit partenerul junior, schimbându-se cumva ceea ce exista în timp ca relație între ei și decizia asimetrică și-a schimbat sensul.

În plus, decizia de arestare pentru Putin venită de la de la Tribunalul Penal Internațional ajută din nou China. Îl pune pe Putin într-o situație de oarecare vulnerabilitate”, subliniază fostul premier.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version