Cauta

Cât câștigă un muncitor la Termoenergetica. Directorul Crețu: „Salariile depind de experiența pe care o au în spate”

sursa foto: Facebook/Claudiu Cretu

S-a tot vorbit, mai ales în sezonul rece, despre avarii apărute la conducte și care au lăsat blocuri întregi fără apă caldă și (sau) căldură, în Capitală. De fiecare dată, locuitorii imobilelor afectate au stat cu ochii pe informațiile oficiale, pentru a vedea când se rezolvă problemele, în speranța că vor avea cât mai rapid apă caldă la robinete.

În cazul în care că întrebați ce salarii au munciorii în cadrul Termoenergetica, cei care se ocupă de remedierea acestor avarii, un răspuns a venit chiar de la vârful companiei.

Claudiu Crețu, directorul general al Companiei Municipale Termoenergetica București (CMTEB), a explicat cum sunt plătiți angajații companiei pe care o conduce.

În primă fază, șeful Termoenergetica a spus că instituția are nevoie de personal. „Probleme cu personalul avem (nu sunt suficienți angajați – n.r.). Anul trecut, am încercat să angajăm undeva la o sută de persoane pe lună”, a declarat Claudiu Crețu, luni seară, potrivit Gândul.

Director: „Căutăm și muncitori necalificați, pentru că avem capacitatea de a-i califica în intern”

Pe lângă specialiști, compania Termoenergetica e în căutare și de muncitori calificați. Cărora, spune șeful CMTEB, li se poate asigura calificarea, respectiv pregătirea în domeniu.

„La fiecare tură de 100 de posturi pe care le-am scos în spațiul public, am reușit să angajăm între 20 și 30 de persoane. Instalatori, sudori, dar, foarte important, căutăm și muncitori necalificați, pentru că avem capacitatea de a-i califica în intern.

Deci, dacă sunt tineri din București, din zonele adiacente, care vor să intre în acest sistem, noi putem să asigurăm calificarea și putem să asigurăm pregătirea lor”, a declarat Crețu.

Crețu: „Putem spune că începem pentru un necalificat undeva la 3.000 de lei”

Cât privește salariile, tot de la Crețu s-au aflat detalii despre acest subiect. Cât câștigă un muncitor necalificat? Șeful Termoenergetica a venit cu răspunsul. Directorul companiei a explicat și faptul că un aspect important ce vizează latura veniturilor angajaților ține și de implicarea acestora. De asemenea, e avut în vedere și numărul orelor suplimentare lucrate, reiese din precizările oficialului.

Evident că salariile depind de experiența pe care o au în spate. Fiecare caz în parte este analizat în funcție de vechime, de experiență, se dau niște probe practice, și atunci el intră pe grile și gradații. Putem spune că începem pentru un necalificat undeva la 3.000 de lei (…) Partea de câștig net ține de mai multe beneficii. Ține de implicarea și de modalitatea în care se implică, pentru că, în acest moment, având acest deficit, se lucrează în ture, se lucrează ore suplimentare, la avarii (…) și atunci, câștigul net variază și în funcție de câte ore suplimentare se lucrează etc.”, a explicat Claudiu Crețu.

De altfel, în prima zi a acestei săptămâni, pe pagina de Facebook a Companiei Municipale Termoenergetica București a fost postat un anunț din care reiese că CMTEB organizează concurs pentru ocuparea unor posturi de instalatori, sudori și muncitori calificați. Și se dau detalii cu privire la condițiile de înscriere și participare la concursul pentru ocuparea posturilor.

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, va fi adus marți în România. A fost preluat din Turcia
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version