Cauta

Buletin la 14 ani, doar cu instrucție

Pentru a primi actul de identitate, minorii care vor împlini 14 ani vor fi instruiți despre lume și viață. Proiectul pentru astfel de acțiuni a fost depus la Parlament de mai multe ONG-uri. Actul a ajuns deja în Camera Deputaților și se va lua în discuție în zilele următoare.

Buletinul de identitate  = ”Cetățean responsabil”

Unul dintre cei care au depus acest proiect a susținut că inițiativa s-ar putea numi ”Legea Gino”, denumită în acest fel după prenumele unui adolescent care  la împlinirea vârstei de 14 ani și-a informat tatăl cu privire la schimbările din viața lui, doar că părintele avea alte opțiuni legate de viitorul minorului și de aici s-a iscat o adevărată poveste de viață. Cursurile celor care acced la buletin ar urma să se țină în fiecare vineri la secția de poliție din localitatea unde domicliază și ar trebui să dureze câte 2 – 3 ore. Proiectul prevede ca inițierea să fie făcută de un om al legii, specialist în Drept, magistrat, profesor universitar, etc. Minorii care primesc cartea de identitate pentru prima dată vor afla care le sunt responsabilitățile dar și care le sunt drepturile conform legilor. Copiii vor mai afla care sunt procedurile legale în caz de violență domestică, abuz sexual, răpire și alte subiecte pe care minorii vor să le discute. Conform proiectului, la sfârșitul instruirii fiecare minor va primi un certificat de ”Cetățean Responsabil” împreună cu buletinul de identitate. Conform inițiatorilor, demersul ar trebui să intre în vigoare din 2020.

Ultimele stiri

  • Mai multe cutremure de gradul 4, produse în România
  • Iohannis se întâlnește astă seară cu Joe Biden
  • Florin Piersic, transferat de la Cluj în Capitală
  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Exit mobile version