Cauta

Bucureşti, oraşul-birou

Suprafaţa de spaţii de birouri moderne livrată în Capitală ar putea depăşi 300.000 de metri pătraţi la sfârşitul lui 2019.

În primul trimestru al anului în curs, au fost livrate spaţii  de aproape 66.000 mp, în condiţiile în care cererea totală s-a situat la 74.800 mp, în creştere cu 18% faţă de perioada ianuarie-septembrie din 2018, până la un total de 263.000 mp. Este vorba de proiectele Expo Business Park din zona Expoziţiei (38.400 mp), The Light din subpiaţa Centru-Vest (21.700 mp) şi Eminescu Office din apropierea Pieţei Romane (6.300 mp). Cele mai multe tranzacţii au fost efectuare pe segmentul IT&C, cu aproximativ 58% din cererea totală în perioada ianuarie – septembrie, urmat de Serviciile financiare şi de cele profesionale (11%, fiecare). Volumul livrat ar putea fi dublu, sunt anunţate Ana Tower (41.000 mp), Globalworth Campus III (35.000 mp), The Light I (23.000 mp), Timpuri Noi Square 1b (20.000 mp) şi Equilibrium I (19.000 mp). În ceea ce priveşte zonele, aproape 20% din cererea totală a fost înregistrată în zona de Centru-Vest, urmată de alte cinci subpieţe cu procentaje între 10 şi 14% din cererea totală, arată consultaţii Colliers International. În 2018, veniturile corporate au fost de 3,3 miliarde de dolari, cu active gestionate de peste 26 miliarde de dolari. (R. J.)

Ultimele stiri

  • Salarii de 2.000 euro în România, dar românii nici nu vor să audă de aceste locuri de muncă: „Pleacă să muncească afară”
  • Gata și cu eolienele din Sudul țării. Afectează ariile naturale protejate
  • Veste bună pentru această categorie de pensionari. Vor putea ieşi la pensie mai repede, dar cu o condiţie. Proiect în Parlament
  • Cea mai mare păcăleală a lui Nicușor Dan: în 2024, bucureștenii se spală cu apă încălzită la ibric
  • Cristian Popescu Piedone i-a retezat orice speranţă lui Ciolacu privind retragerea din cursa pentru Primăria Generală: „Se bat cap în cap”
  • Mega 2024, în România. Von der Leyen, contestată la Bucureşti!
  • Tragedie în ziua de Florii 2024, la Mamaia: un bărbat de 50 de ani s-a înecat în mare!
  • Scriitorul Nicolae Iliescu va fi înmormântat marți, la Cimitirul Străulești 2
  • Telefonul tău te ascultă în timp ce vorbeşti cu apropiaţii, iar informaţiile ajung în online. Iată cum dezactivezi „funcţia-spion”!
  • Afacerile care pun, de azi, lacătul pe uşă. Legea intră în vigoare!
  • Exit mobile version