Cauta

Avertisment înainte de începutul sezonului estival! Șezlongul va ajunge să coste 100 de lei!

Deși mai e puțin timp până la început de lună mai, când primii turiști sunt așteptați pe litoralul românesc, în minivacanța de 1 mai, ministrul Economiei și Turismului a spus că încă nu s-a desfăşurat licitaţia pentru plaje. Context în care n-ar trebui să mire faptul că închirierea unui şezlong ar putea costa foarte mult. Și ar putea să ajungă chiar și la 100 de lei.

Minivacanța de la început de lună mai bate la ușă, urmează apoi vara, iar românii care vor să meargă la plajă și să nu stea neapărat pe saltea sau prosop ar putea scoate din buzunar bani frumoși pentru a închiria un șezlong, cât mai aproape de apa mării.

Ştefan Radu Oprea, ministrul Economiei și Turismului, a declarat într-o emisiune la Prima News că turismul din România ar trebui să le ofere turiştilor locali, români, posibilitatea de relaxare.

Ministrul Oprea: Încă nu s-a desfăşurat licitaţia pentru plaje

Ministrul Oprea a afirmat că a discutat cu autorităţile locale din zona Mangalia despre o colaborare mai bună între autorităţile locale şi minister, dar şi cu celelalte autorităţi, cu Plajele Române.

„Încă nu s-a desfăşurat licitaţia pentru plaje. 1 Mai vine deja, bate la uşă. Trebuie să avem posiblitatea să le amenajeze”, a declarat Oprea, ministrul precizând că antreprenorii au nevoie de o perioadă mai lungă de concesiune, pentru plaje.

Ministrul Economiei şi Turismului a explicat că în cazul unei concesiuni pe perioadă scurtă, de un an, costurile sunt mai mari.

Și nu trebuie să ne mirăm că ajunge şezlongul să coste 100 de lei, potrivit news.ro. „Asta face ca românii să nu vină în România pe litoral şi să meargă unde plaja este mai ieftină”, a mai spus ministrul.

Ultimele stiri

  • Căutări în Capitală. Un bărbat a furat o masină și a avariat mai multe autoturisme, înainte de a da bir cu fugiții
  • Protest AUR la sediul Autorităţii Electorale Permanente. Ce mesaj a ținut să le transmită George Simion românilor din diaspora – VIDEO
  • Firea știe cum poate scăpa de aglomerație Capitala. „Noile linii de metrou sunt soluția pentru fluidizarea traficului”
  • Celebrul magician David Copperfield, acuzat de mai multe femei de comportament sexual neadecvat
  • Cine e bărbatul care l-a împușcat pe premierul slovac. Ce s-a aflat despre suspect – VIDEO
  • VIDEO| Atacul din slovacia, catalogat de autorități drept asasinat motivat politic
  • VIDEO| Mircea Geoana: „Este cutremurător ce s-a întâmplat azi în Slovacia”
  • Ministrul slovac al Apărării: „Starea premierului este extraordinar de gravă”
  • Poza Zilei
  • Joe Biden, despre tentativa de asasinat din Slovacia: „Un act oribil de violență”
  • Exit mobile version