Cauta

„Avere nejustificata”. Fost director la Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM, in vizorul ANI

Aurel Saramet a ajuns in atentia inspectorilor din cadrul Agentiei Nationale de Integritate.

Concret, din directia institutiei s-a anuntat, in prima parte a zilei de luni, ca in cazul fostului director in cadrul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii ca „Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta unei diferente nejustificate, in cuantum de 4.868.494 Lei (aprox. 1.058.828,62 Euro), intre averea dobandita si veniturile realizate” in perioada exercitarii functiei publice amintite, si anume incepand cu 20 decembrie 2004 si pana pe 6 noiembrie 2013.

Urmare a celor constatate, reprezentantii ANI nu doar ca l-au informat pe Saramet despre  „existenta diferentelor semnificative”, dar au sesizat si instanta, in speta „Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curtii de Apel Bucuresti, in vederea inceperii actiunii de control cu privire la modificarile patrimoniale intervenite si veniturile realizate in perioada exercitarii functiei de catre SARAMET AUREL”.

Va amintim ca Saramat a fost inlocuit din functie, in noiembrie 2013, de catre ministrul Finantelor de la acea data.

sursa foto: Antena 3

Ultimele stiri

  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Exit mobile version