Cauta

Audieri în Dosarul Caracal. Doi medici legiști din Capitală, răspunsuri în cazul dispariției Alexandrei Măceșanu

Audieri esențiale în dosarul CARACAL. Se așteaptă răspunsuri de la doi medici legiști din Capitală

Audieri esențiale în dosarul CARACAL. Se așteaptă răspunsuri de la doi medici legiști din Capitală (sursa foto: bzi.ro)

Dosarul Caracal – în care se cercetează dispariția Alexandrei Măceșanu și a Luizei melencu – revine în atenție, după ce s-a aflat că miercuri urmează să aibă loc audieri la instanță.

Mai exact, doi experți de la Institutul de Medicină Legală București ar urma să ajungă în fața magistraților de la Tribunalul Olt, anunță Antena3.

Se așteaptă răspunsuri din partea legiștilor care au analizat fragmentele osoase găsite în acest caz – atât cele din butoiul aflat în curtea lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în acest dosar, și care se crede că ar aparține Alexandrei, cât și cele găsite în acea lizieră – în acest caz fiind vorba despre fragmente pe care anchetatorii suspectează că ar aparține Luizei.

La audierea de miercuri, din dosarul Caracal, ar urma să fie prezentă doctorița care a emis certificatul de deces în cazul Alexandrei Măceșanu, tânăra care se presupune că ar fi fost ucisă. E vorba despre un certificat pe care familia Alexandrei a refuzat să îl ridice.

„Aşteptăm data viitoare să fie audiate cele două martore în calitate de doctori. Cele două care au făcut raportul medico-legal, să se pronunţe cu privire la modalitatea în care s-a depistat ADN-ul Alexandrei, cum şi-au dat seama că Alexandra este decedată”, declara Aurel Moldovan, avocatul familiei Alexandrei Măceşanu, în decembrie anul trecut, după ce în acest dosar avuseseră loc și alte audieri.

Familiile greu încercate ale celor două tinere așteaptă încă din 2019 răspunsuri în cazul dispariției Alexandrei și a Luizei.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version