Cauta

Arafat, mesaj să audă Rafila, după ce ministrul vrea să treacă SMURD-ul la MS: „Sistemul de urgență din România este unul complex” – VIDEO

(sursa foto: Facebook/Raed Arafat)

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a transmis, sâmbătă, un mesaj pe care cei mai mulți au înțeles că e menit să ajungă și la urechile lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

După ce recent s-a aflat de la oficialul guvernamental aflat în fruntea MS că ar trebui ca SMURD-ul să fie integrat, de la Ministerul de Interne, la cel al Sănătății, Raed Arafat a ținut să facă unele mențiuni de natură organizatorică. Nu e prima reacție a lui Arafat pe această temă.

Citiți și: Cum a reacţionat Raed Arafat când a auzit că Rafila vrea să-i ia SMURD-ul: „Coordonarea, într-un singur loc”

De această dată, secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne aflat la șefia Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a pornit în amplul mesaj, postat în 9 aprilie pe pagina personală de pe rețeaua de socializare Facebook, de la imagini surprinse în timpul unei intervenții aeriene de salvare. E vorba despre o acțiune într-o zonă montană greu accesibilă, subliniază Arafat, la care a participat un elicopter SMURD din Caransebeș (județul Caraș-Severin).

Ce detalii ține șeful DSU să fie știute

Oficialul face referire la finanțarea unor astfel de misiuni de salvare și dă o serie de detalii – atât cu privire la partea de cheltuieli asigurată de Ministerul Sănătății, cât și la cea provenită de la Ministerul de Interne. „Astfel de misiuni de salvare sunt finanțate în cea mai mare parte din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, plata costurilor salariale ale medicului și ale asistentului medical, care provin din unitățile de primiri urgențe, este asigurată din bugetul de stat prin Ministerul Sănătății, la fel și costurile materialelor sanitare și ale medicamentelor.

Restul cheltuielilor care includ costurile salariale ale piloților, costurile de operare ale elicopterului precum și costurile de mentenanță ale acestuia, sunt asigurate de Min. Afacerilor Interne, ele alcătuind peste 90% din totalul costului orei de zbor”, susține Raed Arafat în postarea din 9 aprilie.

Ca o concluzie a mesajului său, Raed Arafat transmite următoarele: „Sistemul de urgență din România este unul complex, interdependent, care integrează mai multe structuri care aparțin mai multor instituții, aflate din 2014 sub o coordonare unitară integrată, asigurată de DSU”.

Iată imaginile postate de șeful DSU:

Redăm în cele ce urmează, integral, mesajul pe care l-a postat Raed Arafat, pe Facebook: 

„O nouă misiune de salvare aeriană realizată de echipa de pe elicoptetul SMURD din Caransebeș!

Filmulețul arată medicul SMURD și pacientul accidentat, ridicați, cu ajutorul troliului, dintr-o zonă montană greu accesibilă.

Astfel de misiuni de salvare sunt finanțate în cea mai mare parte din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, plata costurilor salariale ale medicului și ale asistentului medical, care provin din unitățile de primiri urgențe, este asigurată din bugetul de stat prin Ministerul Sănătății, la fel și costurile materialelor sanitare și ale medicamentelor.

Restul cheltuililor care includ costurile salariale ale piloților, costurile de operare ale elicopterului precum și costurile de mentenanță ale acestuia, sunt asigurate de Min. Afacerilor Interne, ele alcătuind peste 90% din totalul costului orei de zbor.

Numărul orelor de zbor asigurate de Inspectoratul General de Aviație din cadrul MAI pentru activitatea medicală de urgență și pentru operațiunile SMURD de salvare aeromedicală depășește 6500 / an, diferența de până la aprox. 9000 de ore de zbor / an fiind orele pentru instruire și pentru misiunile specifice situațiilor de urgență non-medicale, precum și pentru cele de ordine publică.

Cu alte cuvinte, marea majoritate a orelor de zbor efectuate de Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt destinate asigurării asistenței medicale de urgență!

La rândul său, Inspectoratul General de Aviație se află în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență, care are rolul coordonării integrate în ce privește asigurarea misiunilor de proectie civilă, inclusiv a celor de asistență medicală de urgență și de SALVAMONT.

Finanțarea misiunilor executate de SALVAMONT provine din bugetul autorităților punlice locale chiar dacă coordonarea operațională este asigurată se Departamentul pentru Situații de Urgență.

La o misiune de acest tip participă de obicei mai multe structuri. Astfel, în afara echipajului aerian de salvare, participă după caz, structurile SALVAMONT, Jandarmeriei Montane, Serviciile de Ambulanță, structurile IGSU care includ și echipajele terestre SMURD. Totodată participă și unitățile de primiri urgențe prin personalul medical care deservește elicopterele sau ambulanțele de terapie intensivă precum și prin faptul că asigură continuitatea îngrijirilor pacientului și investigării acestuia până la internare sau transfer către altă unitate sanitară cu nivel de competență mai ridicat. În cazul transferului, din nou se apelează la structurile aeriene sau terestre ale SMURD sau la Serviciile de Ambulanță.

Pentru executarea misiunilor cu troliu, un proiect finanțat de guvernul Elvețian a fost implementat,în perioada 2013-2016, de Inspectoratul General de Aviație și REGA (Serviciul Aerian de Salvare din Elveția) fiind pregătiți medicii, asistenții, personalul SALVAMONT și în mod deosebit piloții, ca să poată executa astfel de misiuni complexe în siguranță. Primele misiuni SMURD realizate folosind troliul pentru salvarea persoanelor din zonele greu accesibile au fost executate în anul 2016. Începând cu anul trecut s-a deschis primul punct de salvare aeromedicală într-o zonă montană la Caransebeș, urmând ca în cursul acestui an să mai deschidem două puncte, unul la Brașov și al-doilea în județul Suceava.

Sistemul de urgență din România este unul complex, interdependent, care integrează mai multe structuri care aparțin mai multor instituții, aflate din 2014 sub o coordonare unitară integrată, asigurată de DSU!”

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • „Bogăția discretă”: strategia menită să evite ochii curioși
  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • China cucerește porturile lumii
  • Exit mobile version