Cauta

Andrei Baciu, urmărit penal de DNA! Explodează „Dosarul vaccinurilor”!

Andrei Baciu pus sub urmarire penala

Andrei Baciu pus sub urmarire penala/ Sursa FOTO: iasitvlife.ro

Fostul secretar de stat cu atribuții delegate de ministru în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a fost pus sub urmărire penală de DNA pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

Baciu este anchetat în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid.

Baciu, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Baciu Romică Andrei, la data faptelor având funcția de secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave”, conform unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.

De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de <opt-out>, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

Milioane de doze degeaba

„În contextul menționat mai sus, suspectul Baciu Romică Andrei, la data faptelor având funcția de secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi susținut un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer.

Suspectul Baciu Romică Andrei ar fi întreprins demersurile menționate mai sus în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane”, potrivit DNA.

Lui Andrei Baciu i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Senatul i-a ridicat imunitatea parlamentară fostului premier Florin Cîțu. De asemenea, DNA a început urmărirea penală și pe numele foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

CITEȘTE și

Fostul ministru Vlad Voiculescu, urmărit penal de DNA/„Deciziile erau ale lui Cîţu, care întotdeauna se consulta cu Iohannis”

Fostul premier Florin Cîţu, urmărit penal de DNA în „dosarul vaccinurilor”

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Campania electorală, între isterie și profesionalism
  • Au votat Legea offshore pentru eoliene și acum cer protecția ecosistemului marin
  • Prețul petrolului, la cheremul bancherilor centrali?
  • Libertatea de exprimare, noua afacere a lui Elon Musk?
  • Românii, obligați de UE să ia credite ipotecare pentru reabilitarea energetică a locuințelor
  • FCSB a luat titlul, performanța mai așteaptă
  • România, ţara pensiilor speciale. Cine sunt românii care beneficiază de aceste legi „cu dedicaţie”
  • Sudul Global, noul front al competiției geoeconomice dintre China și UE
  • Mașini mai puternice – mai multe accidente. Dacia face excepție de la regulă
  • Exit mobile version