Cauta

American dream: Război cu iranienii, pace cu talibanii

Pompeo a trecut prin Afganistan în periplul său diplomatic spre India. Scurta sa vizită la Kabul a premers cea de-a șaptea rundă de negocieri între liderii talibani şi americani urmăresc găsirea unei soluţii pentru a opri războiul de 18 ani din Afganistan.

Sursa foto Twitter

„Sper să avem un plan de pace până pe 1 septembrie”, a declarat Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, echivalentul american pentru ministrul de externe în sistemul politic european. Următoarea rundă va avea loc pe 29 iunie la Doha.

Discuţiile dintre Statele Unite şi talibani se vor axa pe identificarea unui program politic pentru retragerea trupelor americane din Afganistan. Americanii doresc ca talibanii să garanteze că nu vor lansa atacuri de pe tărâm afgan. „Le-am transmis clar talibanilor că suntem pregătiţi să ne retragem forţele, vreau să fiu clar totuşi, nu avem încă un program în acest sens”, a precizat Pompeo.

20 000 de soldaţi, majoritatea americani, se află în prezent în Afganistan ca parte a misiunii NATO de pregătire și consiliere a forţelor afgane pentru operaţiuni anti-terorism. La schimb cu retragerea trupelor, Statele Unite cer ca talibanii să garanteze că Afganistanul nu va fi folosit ca o bază pentru atacuri.

 „Suntem de acord că pacea este prioritatea şi că Afganistanul nu trebuie să mai fie niciodată o platformă pentru terorism internaţional”, a declarat Pompeo. El a precizat că cele două părţi sunt aproape gata să redacteze un text prin care este subliniat angajamentul talibanilor de a se alătura afganilor în eforturile de a se asigura că Afganistanul nu va deveni un spaţiu sigur pentru terorişti.

Dorința de „pace” a americanilor este însă subminată de atacurile militare asupra Iranului ce au fost anulate „în ultima clipă” de președintele Donald Trump. Aceste atacuri veneau ca represalii la doborârea – de acum câteva zile – a unei drone militare americane „de supraveghere” în zona Golfului Persic de către armata Teheranului.

Ultimele stiri

  • Mai multe cutremure de gradul 4, produse în România
  • Iohannis se întâlnește astă seară cu Joe Biden
  • Florin Piersic, transferat de la Cluj în Capitală
  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Exit mobile version