Klaus Iohannis a iesit, in sfarsit, la iveala. A prins momentul pentru bai de multime, bine organizate de serviciile care roiesc in jurul lui. Nu e foarte clar ce a vrut sa faca. Sa comemoreze sau sa aniverseze? Zic asta pentru ca romana are prostul obicei de a-i juca festa.
21 decembrie este, intr-un fel, ziua eliberarii. Romanii au scapat de Ceausescu si de comunism. Acum, cei mai multi il regreta. Si Iohannis a scapat. Ced ca de angoasa revolutionarului ilegalist care lupta de dupa perdele, soptindu-si vorbe la adresa dictatorului. Nu-l aude nimeni, dar lui ii sunt de ajuns.
V-am pacalit. Si ce daca?
Lume. Flori. Aplauze. Coroane. Strangeri de mana. Protocol. Zambete. Stop! Stop! Dati filmul inapoi. De ce zambea presedintele? La Universitate, la Romana si pe unde a mai trecut, au murit oameni in urma cu 28 de ani. Au murit niste copii si tineri care nu aveau nicio vina. Unii impuscati, altii striviti de tancuri sau calcati de camioane. Ce-o fi de zambit aici? Toti, fara exceptie, au murit degeaba. Romania nu s-a schimbat la fata, doar si-a dat cu un pic de fard. Un fard de sub care se iteste, insa, nesimtirea regimurilor de a nu scoate la iveala vinovatii. Un fard sub care se intuieste o lovitura de stat si incep sa cred ca si un asasinat politic. Dar si o indarjire disperata de a nu se scoate adevarul la iveala. Poti sa spui unui popor ca a fost pacalit? Cred ca da, dar numai dupa ce dispar vreo 50 de generatii. Cei de atunci vor fi morti, iar urmasii nu vor mai fi interesati. In schimb, poti sa faci un lucru mult mai bun. O campanie electorala avant la lettre. Cu flori. Cu aplauze. Cu strangeri de mana. Cu bai de multime si cu zambete, caci viii cu viii, iar mortii cu mortii. In fond, e o aniversare. 1 ani si niste luni pana cand va mai lua un mandat de presedinte. Acum, nu comemorare! Acum, campanie electorala!