Cauta

Accident cu doi morti si sapte raniti, intr-o localitate suceveana

Mai multe echipaje de prim-ajutor au ajuns, seara trecuta, intr-o localitate suceveana, la locul unui cumplit accident rutier, soldat cu noua victime.

Din pacate, insa, in ciuda eforturilor medicilor de a-i salva, doi dintre raniti au suferit leziuni incompatibile cu viata. Este vorba de doi barbati – un tanar de nici 25 de ani si un barbat de varsta a treia, aflati in cele doua masini implicate in teribila coliziune ce a avut loc pe  un drum din localitatea Brodina, potrivit Monitorul de Suceava. De asemenea, alte sapte persoane au avut de suferit de pe urma impactului, starea unora dintre ei fiind destul de grava. Toti cei sapte au fost dusi la spital, pe mana medicilor, pentru investigatii suplimentare si stabilirea unui tratament adecvat.

Din primele date, autoturismul condus de un calugar a ajuns pe contrasens, lovind o alta masina, in care se aflau trei persoane. Impactul a fost atat de puternic, incat autovehiculele au fost avariate serios, din cate s-a putut observa din imaginile surprinse la locul coliziunii.

Politia a demarat o ancheta, urmand sa stabileasca exact conditiile producerii accidentului.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version