Cauta

A MURIT înainte de nuntă, pentru că a vrut să-şi apere familia. Cum au intrat criminalii în apartament

A MURIT înainte de nuntă, pentru că a vrut să-şi apere familia. Cum au intrat criminalii în apartament - Ziarul National

Crima ŞOCANTĂ într-un sat din Buzău: trei copii, de 9, 10 respectiv 15 ani, suspecţi că au UCIS un bătrân de 81 ani

Nicuşor Stoianov (29 de ani) a murit în timp ce încerca să-şi apere familia în faţa celor doi hoţi care pătrunseseră în apartamentul lor prin geamul de la baie.

Criminalii bănuiau că victima are bani, pentru că băiatul lucra în Germania şi revenise în ţară ca să se însoare.

I-a auzit pe hoţi şi a vrut să-i alunge

Victima, un bărbat în vârstă de 29 de ani, locuia alături de partenera lui și de copilul lor în vârstă de 4 ani într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Huși.

Trezit de soție, care a auzit zgomote, bărbatul a dat nas în nas cu doi bărbați. Când le-a cerut să iasă din casă, unul dintre ei l-a atacat cu un cuțit. A apucat să strige după ajutor, apoi a căzut inconștient. Partenera acestuia a alertat autoritățile la 112.

Ulterior, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal Huşi, însă după câteva ore s-a stins din viaţă.

“Au intrat în casă peste noi prin geamul de la baie. Nici măcar nu ne cunoşteam. Toată lumea îi cunoaşte pe ei, sunt nişte boschetari şi nişte cerşetori. Ştiau că am bani, că el a lucrat în străinătate şi de aia au şi intrat în casă”, a precizat tânăra care urma să devină soţia lui Nicuşor.

Criminalii erau fraţi şi boschetari

Cei doi fraţi care l-au ucis pe tânăr sunt cunoscuţi în zonă pentru scandaluri, dar vecinii spun că până acum nu au avut nicio problemă gravă cu ei.

În vârstă de 30 și 31 de ani, cei doi sunt frați și trăiesc pe străzi. Localnicii spun că aceștia obișnuiau să consume alcool, să se certe sau să se bată între ei.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, procurorii urmând a stabili cum s-a întâmplat totul.

Ultimele stiri

  • Ce sunt insectele negre apărute pe ger? Specialiștii explică fenomenul inedit văzut la Cluj VIDEO
  • VIDEO Premierul Bolojan, așteptat cu huiduieli și la Botoșani. Localnicii l-au alungat la Oradea
  • Serviciile medicale de care beneficiază un român neasigurat, în 2026. Ce consultații și tratamente sunt gratuite
  • Cât te costă să cumperi acum un an de vechime în muncă. De la 1 iulie, se scumpeşte foarte mult!
  • Un cablu de telecabină a căzut până aproape de pârtie, la Poiana Braşov! Un schior s-a lovit, iar alţi turişti au fost şi ei în pericol!
  • Ger aprig în România! Unde a fost Polul frigului: s-au înregistrat minus 21 de grade
  • Revoluția alimentară americană a început!
  • Fiul lui Ramzan Kadîrov a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicat într-un accident de maşină, la Groznîi!
  • Horoscop sâmbătă 17 ianuarie. Este o zi bună pentru pace, iertare și armonie în familie
  • Acordul Mercosur: SUA acuză UE de monopol comercial în America de Sud
  • Exit mobile version