Cauta

A mers la şcoală mândru de noua tunsoare, dar profesorii i-au desenat scalpul. Părinții au intentat proces (VIDEO)

Părinţii unui adolescent din Texas, Statele Unite au dat în judecată Inspectoratul Şcolar din Houston, după ce trei angajaţi ai unui liceu au folosit un marker pentru a desena pe scalpul fiului lor.

Foto Twitter

Procesul a fost intentat duminică, împotriva Inspectoratului Şcolar din Houston şi a celor trei angajaţi ai liceului „Berry Muller”, care au folosit un marker pentru a „colora” scalpul adolescentului, în vârstă de 13 ani.

Cei trei susţin că tunsoarea adolescentului a încâlcat codul vestimentar al şcolii, potrivit documentelor de la tribunal, transmite The Guardian.

Directorul adjunct al şcolii l-a ameninţat pe adolescent că îl va suspenda dacă nu acceptă să i se coloreze scalpul. Tunsoarea a ieşit în evidenţă şi mai mult, aşa că angajaţii au continuat să îi coloreze întregul scalp cu un marker negru.

„Râdeau în timp ce colorau scalpul băiatului în vârstă de 13 ani, desenul necesitând mai multe zile pentru a fi şters. Adolescentul a fost extrem de umilit”, mai arată documentele de la tribunal.

După ce incidentul a fost relatat de presă, inspectoratul şcolar al regiunii a emis un punct de vedere prin care şi-a exprimat dezamăgirea faţă de situaţie, dar a insistat că tunsoarea băiatului a încâlcat codul vestimentar al şcolii.

Pentru VIDEO, click aici:Vezi tunsoarea elevului

Ultimele stiri

  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Guvernele, în foame de bani: taxele pe mașinile electrice adaugă costuri pentru cumpărători
  • Ion Iliescu, un mesaj care a cutremurat Facebook: „Le mulţumesc angajaţilor SPP, foşti şi actuali…”/Ultimele vești despre starea fostului președinte
  • Washingtonul alege momentul nepotrivit pentru a provoca China
  • Fermecătorul Macron nu va avea succes cu Xi Jinping
  • Exit mobile version