Cauta

A fost iar cutremur în România! Detaliile anunțate de specialiști despre seismul de luni după-amiază

A fost iar cutremur în România!

S-a cutremurat pământul, luni, într-o zonă a țării în care mișcările telurice sunt destul de rare, cel puțin comparativ cu Vrancea, regiunea cea mai activă din punct de vedere seismic de la nivelul României.

Concret, cutremurul din 21 septembrie a avut loc la ora 17 și 19 minute, în Bucuvina – Suceava. A fost un seism de suprafață, dat fiind faptul că s-a produs la o adâncime de doar 3 kilometri. Din câte au anunțat specialiștii de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut 3,2 grade pe Richter.

Tot în aceeași zonă se produsese un cutremur și în 6 septembrie. Respectiva mișcare telurică a avut 3 grade pe Richter, fiind, deci, tot un cutremur slab.

Cel mai semnificativ seism care a avut loc în țară în ultima perioadă rămâne cel din 31 august, din județul Vrancea, care a avut 3, 7 grade pe Richter. Iar cel mai puternic cutremur care s-a produs în România în acest an – cel din 31 ianuarie, din zona Vrancea. Seismul de la finele lui ianuarie a avut 5,2 grade pe scara Richter și a fost resimțit și în București.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version