Cauta

29 iunie: Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Crestinii ortodocsi ii praznuiesc duminica, 29 iunie, pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, dupa o perioada de post, care variaza ca durata, in functie de data Sfintelor Pastilor, in acest an fiind de aproape doua saptamani.

Sfantul Apostol Petru a fost fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, fiind nascut in Betsaida Galileei. Desi a marturisit in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, atunci cand Iisus a fost prins si rastignit, Sfantul Petru s-a lepadat de El. Dupa Inaltarea Domnului, Petru ia cuvantul in adunarea ucenicilor si aleg ca apostol pe Matia in locul lui Iuda. In ziua Cincizecimii, dupa predica Sfantului Apostol Petru, se boteaza trei mii de persoane.

Sfantul Apostol Petru a propovaduit in Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica pana in Babilon si in ultima parte a vietii, la Roma, murind rastignit pe cruce, cu capul in jos, in anul 67, pe 29 iunie.

Sfantul Apostol Pavel a fost elevul invatatului Gamaliel, locuia in Tars si lupta impotriva crestinilor. Apostolul Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan, iar pe calea Damascului i s-a aratat Hristos intr-o lumina orbitoare, certandu-l: „Saule, Saule de ce ma prigonesti?”.  De atunci Sfantul Apostol s-a convertit la crestinism, a pornit in trei mari calatorii misionare si a scris 14 epistole care se gasesc in Sfanta Scriptura. Si Sfantul Apostol Pavel a murit tot in anul 67, pe 29 iunie, fiind  decapitat din porunca imparatului Nero.

Fiindca Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost in temnita pentru ca L-au marturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din Romania. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate si pentru ca cei ajunsi in penitenciare sunt persoane care au gresit fata de Dumnezeu, precum au gresit si ei: Petru S-a lepadat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe crestini.

Sursa: crestinortodox.ro

Ultimele stiri

  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Exit mobile version