Cauta

“Exista trei investitori seriosi ce pot salva Oltchim”. Vezi cine a declarat asta!

Oltchim poate fi salvat de intrarea in insolventa de trei investitori seriosi, care au capacitate financiara si industriala, si pot asigura viabiliatea companiei pe termen lung, a declarat premierul Victor Ponta.

„Ideea este ca la Oltchim, ca si la Hidroelectrica, sa scoatem o societate care se ducea spre faliment si sa o facem viabila. Hidroelectrica se ducea in faliment, era pe pierdere, acum este pe profit, chiar daca se fac restructurari, unele dintre ele dureroase. La Oltchim, poate sa fie scoasa din drumul spre faliment, poate sa fie salvata partea viabila a Oltchim-ului si putem atunci sa gasim un investitor. Si exista trei investitori, seriosi de data aceasta, cu capacitate, si financiara, si industriala, de a salva Oltchim-ul si de a-l face viabil pe termen lung”, a precizat primul-ministru.

Zilele trecute Guvernul a decis intrarea in insolventa a Oltchim dupa o incercare de privatizare esuata.  Joi, Consiliul de Administratie al Oltchim a aprobat depunerea cererii de deschidere a procedurii, la Tribunalul Valcea.

Anul trecut s-a incercat o privatizare a companiei, Dan Diaconescu, patronul OTV, fiind cel care a castigat atunci licitatia pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni la Oltchim. Acesta nu a intrat, insa, in posesia titlurilor pentru ca nu a platit statului suma de 45 de milioane de euro, pe care o licitase.

Ultimele stiri

  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Accident grav pe DN2: șase persoane rănite/Trei mașini implicate în coliziune
  • Lumini și umbre
  • Exit mobile version