Cauta

Voltaj, cale intoarsa de la Eurovision

Vremuri grele pentru Calin Goia: sefii TVR au primit o contestatie prin care se cere descalificarea trupei Voltaj, ca urmare a faptului ca regulamentul a fost grav incalcat.

Voltaj sta ca pe ghimpi, numeroasele acuzatii care i se aduc ar putea anula decizia de la Craiova

De cand melodia “De la capat” a fost aleasa drept cea care ar urma sa ne reprezinte tara la finala concursului Eurovision de la Viena, diverse acuzatii, de la plagiat la favorizarea trupei, nu contenesc sa se faca auzite in spatiul public. Zvonurile ca Liana Stanciu si compania au ales Voltaj cu mult inainte de a vedea preferintele publicului au aparut chiar in timpul fazei nationale a concursului. Astfel, favorita Luminita Anghel a ajuns pe locul doi si Calin Goia si colegii sai s-au clasat, fara probleme, pe prima pozitie. Dintre toate acuzatiile aduse Voltaj, cea mai grea este legata de plagiat. Cica trupa lui Goia s-ar fi “inspirat” dupa o piesa a trupei britanice “Delirious?”, “I could sing for your love forever”. Apoi in noua contestatie vin alte acuze: “A fost scrisa si depusa o contestatie prin care se cere descalificarea trupei Voltaj.

Cica Voltaj s-a inspirat de la domnii astia, pe nume Delirious?, britanici la origine

S-a incalcat grav regulamentul. De exemplu,  melodia lor are 3,20 de minute, fiind stipulat clar, ca nicio piesa care ajunge in finala sa nu depaseasca 3 minute. Acesta este regulamentul European Broadcasting Union”. Plagiatul si favorizarea trupei despre care se tot aude s-ar putea sa fie chiar cauzele pentru care Voltaj ar putea sa nu mearga la Viena. Probabil ca, in acest caz, locul doi, adica Luminita Anghel este cea care ne va reprezenta in finala Eurovision. De altfel, aceasta editie a fost aspru criticata in mai toata presa pentru slaba pregatire a fazei nationale si pentru selectia slaba de melodii propuse.

Ultimele stiri

  • Mai multe cutremure de gradul 4, produse în România
  • Iohannis se întâlnește astă seară cu Joe Biden
  • Florin Piersic, transferat de la Cluj în Capitală
  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Exit mobile version