”Dosarul 10 august nu se termină aici”, a declarat Stelian Ion, în fața presei, la doar op zi după ce Klaus Iohannis i-a cerut să iasă urgent cu explicații publice după ce s-a aflat despre decizia Tribunalului București.
”Este foarte important ca oamenii să cunoască detalii legate de stadiul acestui dosar. A fost un eveniment nefericit, care a stârnit multă emoţie şi încă, după atâta timp, au trecut deja ani de la acel eveniment, stârneşte emoţie. Oamenii asteaptă răspunsuri şi ele trebuie să vină de la cei care trebuie să dea răspunsurile. Eu voi încerca să dau nişte lămuriri cu privire la acest dosar, dar nu vă aşteptaţi să facem lumină în acest dosar astăzi, evident”, a declarat, din start, ministrul Justiției, într-o conferință susținută vineri, de la sediul instituției pe care o conduce.
Ion: Să avem răbdare să vedem acea motivare
Stelian Ion a cerut răbdare, în așteptarea motivării instanței. ”E foarte important să aşteptăm motivarea încheierii de respingere a acelei cereri (…). Acea încheiere pronunţată de judecătorul de camera preliminară e una definitivă, însă până nu vedem motivarea, nu putem avea o imagine de ansamblu (…) asupra a ceea ce s-a întâmplat (…). Solicitarea mea pentru toată lumea, pentru public, pentru cei care au formulat aceste plângeri (…) este să avem răbdare să vedem acea motivare, de aici vor decurge multe răspunsuri”, a susținut șeful de la Ministerul Justiției.
Ministru: Dosarul 10 august nu se termină aici
”Cert este că dosarul 10 august nu se termină aici (…). Din acea cauză (…) s-a disjuns o parte către Secţia Parchetelor Militare şi acea parte îşi va urma cursul”, a mai declarat ministrul.
”Eu văd la acest moment (…) că există remedii şi (…) mi se pare prematur să vorbim despre CEDO. Îmi doresc să avem lumină în acest dosar în România și nu la CEDO”, a mai precizat acesta.
”Potrivit legii, ministrul Justiţiei după cum bine știți nu poate interveni, ar fi foarte grav să se întâmple aşa (…) în dosare aflate în curs de soluţionare, în urmărirea penală sau în instanțele de judecată. Dacă există vreo aşteptare din partea cuiva (…) le spun foarte clar că nu se poate întâmpla (…), altfel am avea o reîntoarcere în nişte vremuri pe care nu ni le amintim cu plăcere. Răspunsurile trebuie să vină din partea sistemului judiciar”, a mai punctat ministrul Justiţiei în fața presei.
Ce îi ceruse Iohannis
În cursul zilei trecute, Klaus Iohannis ceruse explicații de la Stelian Ion. ”Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici.
Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”, suna mesajul cu pricina, postat pe pagina de Facebook a lui Iohannis.