Cauta

Medicamente pentru cancer, vândute pe Internet. Mii de români păcăliți / Percheziții la falşii vânzători în România și Marea Britanie

Medicamente pentru cancer, vândute pe Internet. Mii de români păcăliți / Percheziții la falşii vânzători în România și Marea Britanie - Ziarul National

Polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează, marți dimineață, percheziții în România și în Marea Britanie într-un dosar vizând infracțuni de înșelăciune.

Sunt vizate mai multe persoane bănuite că ar fi creat trei site-uri prin care comercializau ilegal medicamente, în special pentru persoane suferinde de boli incurabile, precum cancerul. Prejudiciul este de aproximativ 100.000 de euro, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

Trei percheziții domiciliare au loc pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și României, într-un dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în care se efectuează cercetări, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic.

Prejudiciul este uriaș

În unele cazuri, pentru a conferi un caracter de veridicitate acțiunilor companiei și a imita procedura utilizată la nivelul farmaciilor, ar fi fost solicitate înscrisuri din care să rezulte afecțiunile medicale ori tratamentele prescrise de medici sau, în momentul plasării comenzii, se solicita completarea și transmiterea de documente de tip „acord de livrare bunuri”, „împuternicire achiziționare medicamente” și „formular de achiziționare”.

Ulterior câștigării încrederii, s-ar fi menținut în eroare victimele, prin crearea unor pași ce simulau o relație comercială reală în mediul on-line, astfel că persoanele puteau vizualiza, în contul creat pe site, plata efectuată, după care era transmis un cod de urmărire comandă, aparent emis de firma de curierat și era emisă factura fiscală (invoice), toate aceste manevre având menirea de a induce clientului aparența unei tranzacții reușite.

Cum opera gruparea

După virarea banilor în contul bancar indicat, în majoritatea cazurilor, victimele i-ar fi contactat pe reprezentanții site-urilor în legătură cu depășirea termenului de livrare convenit, situație în care erau avansate scuze cu caracter general, precum ,,se vor restitui sumele achitate”, ”medicamentele nu sunt disponibile în acest moment”, ,”nu a preluat curierul comanda”, ”mai așteptați” ori se comunica un alt termen de livrare, care nu era respectat.

Ulterior, reprezentanții site-urilor nu ar mai fi răspuns la e-mail-uri ori la apelurile telefonice. Până la acest moment, prejudiciul cauzat este de aproximativ 100.000 de euro. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar la acțiune participă polițiști din cadrul Europol, activitățile fiind efectuate cu suportul Eurojust.

Ultimele stiri

  • Horoscop 22 decembrie 2025 – Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă
  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Exit mobile version