AcasăJUSTIȚIECutremur la vârf în DIICOT. Demisia Georgianei Hosu agită apele în sistemul...

Cutremur la vârf în DIICOT. Demisia Georgianei Hosu agită apele în sistemul de justiție

Georgiana Hosu, Procuror Șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a demisionat, joi, iar decizia a fost înaintată către CSM Secția pentru Procurori.

Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu după ce a avut o întrevedere cu Georgiana Hosu.

Decizia de a ademisiona de la conducerea DIICOT, a fost luată de șefa acestei instituții, după ce soțul ei, Dan Hosu a fost condamnat la trei ani cu suspendare.

Anunțul făcut de Ministerul Justiției

„În cadrul întrevederii, Ministrul Justiției a fost informat de doamna Elena Giorgiana Hosu de decizia sa de a demisiona din funcția de Procuror Șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum și despre faptul că decizia a fost de îndată înaintată de dna Procuror Șef al Direcției către CSM Secția pentru Procurori.

Demisia procurorului şef DIICOT a fost motivată de preocuparea de a proteja credibilitatea instituţiei şi a avut la bază un context cu care nu a avut vreo legătură şi din cauze care nu îi sunt imputabile.

Conducerea DIICOT va fi asigurată în continuare de către Procurorul Şef Adjunct DIICOT, Oana Daniela Pâțu, în conformitate cu prevederile legale.

Ministrul Justiţiei va susţine în continuare activitatea DIICOT, în limita competenţelor sale, solicitând tuturor procurorilor să îşi continue fără oprire sau rezerve activităţile profesionale din cadrul dosarelor pe care le instrumentează.

Activitatea DIICOT este de o importanţă crucială în combaterea criminalităţii. Ministrul Justiţiei îşi exprimă încrederea în procurorii DIICOT că vor continua cu rezultate palpabile nobila misiune pe care şi-au asumat-o”, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.

Dan Hosu, condamnat la trei ani de închisoare

Reamintim că Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul ”Carpatica Asig”, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Menționăm că, Dan Hosu, a fost condamnat în urma unei sentințe a Tribunalului București la trei ani de închisoare cu suspendare în răsunătorul dosar „Carpatica Asig”, unde a fost găsit vinovat pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Pe timpul cât se află sub supraveghere, Dan Hosu este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială şi să efectueze muncă în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile la Primăria Jilava sau Şcoala nr.1 Jilava.

În acelaşi dosar, comisar şef de poliţie Cătălin Marian Cataramă, la date faptei şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul IGPR, a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare pentru acces ilegal la un sistem informatic şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, plus 80 de zile muncă în folosul comunităţii.

Alţi doi inculpaţi din acest dosar au fost achitaţi: Angela Toncescu, membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA Sibiu, şi Ion Sorin Tatu, la data faptelor administrator de fapt al unei societăţi comerciale.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel

„În intervalul martie 2015 – martie 2016, inculpata Toncescu Angela, la acea dată membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, a acţionat în mod sistematic, direct sau prin intermediul unor terţe persoane aflate în cercul său relaţional, în vederea influenţării deciziilor de la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) în favoarea intereselor sale personale şi ale societăţii de asigurări. Demersurile acesteia au fost realizate atât pentru obţinerea avizului necesar numirii sale în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, cât şi pentru ca ASF să nu adopte unele decizii nefavorabile societăţii de asigurări”, susţine DNA.

Care sunt concluziile anchetatorilor

Procurorii arată că primirea banilor era mascată prin încheierea unor contracte, păguboase pentru societatea de asigurări, cu societăţile administrate de inculpaţi sau de interpuşi ai acestora. Valoarea contractelor a ajuns în unele cazuri până la 480.000 euro, fără TVA.

„Concret, acţiunile celor trei persoane au vizat influenţarea voturilor exprimate în şedinţele Consiliului ASF, astfel încât: să fie demarată procedura de avizare a lui Toncescu Angela şi a lui Stoicescu Liviu Andrei în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, respectiv în funcţia de director general al SC Carpatica Asig SA, în condiţiile în care aceştia nu îndeplineau condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor respective, să fie adoptate decizii favorabile atât societăţii SC Carpatica Asig SA, cât şi persoanelor din conducerea acesteia (exemplu – să fie menţinută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan a SC Carpatica Asig SA, în contextul în care societatea încă din luna iulie 2015 avea o situaţie financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcţionare şi constatarea stării de insolvenţă urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro)”, precizează DNA.

Bonus: un sejur pe litoralul românesc

O altă acuzaţie se referă la acţiunile ilegale întreprinse de Dan Hosu şi Cătălin Marian Cataramă.

„În data de 3 august 2016, inculpatul Hosu Dan, prevalându-se de ascendentul moral pe care-l avea asupra inculpatului Cataramă Cătălin Marian, ca fost şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul IGPR, l-a instigat pe acesta din urmă să acceseze, fără drept, sistemul informatic administrat de către MAI – Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate. În baza acestor informaţii, inculpatul Hosu Dan a urmărit să încheie mai multe înţelegeri patrimoniale cu urmaşii persoanelor decedate, cu scopul obţinerii unui procent semnificativ, pentru sine, din sumele ce urmau a fi acordate de către societăţile de asigurări responsabile civilmente”, susţine DNA.

De asemenea, anchetatorii DNA au descoperit că pe 26 august 2016, Hosu i-a oferit cu titlu gratuit lui Cătălin Marian Cataramă, în schimbul ajutorului acordat, un sejur într-o staţiune de pe litoralul românesc, iar cel din urmă a acceptat.

author avatar
Eli Dan Davidescu
596 afisari

2 COMENTARII

  1. @ Ați zice și că Iohannis și ministrul de la justiție ar fi putut avea nevoie și de vreo „realizare” a „justiției independnte” ,până la votul de la alegerile locale , ca să arate alegătorilor că justiția independentă își face treaba în guvernarea lor, și au „oferit-o” pe Georgiana Hosu, ca demisionară ,alegătorilor, dacă nu o fi avut chiar și câte ceva pe la direcție care să le „încurce” „obiectivele politice”, ?

  2. Doamne cine a pus-o și cine a menținut-o la DIICOT, pe această extraterestră față de complexitatea instituției. Probabil era sluga lui Iohanis și a altora din sistemul paralel, poate și cercurilor imperialiste (vorba lui Ceușescu)m, femeia era depășită de toate canoanele meseriei ce încă o mai practică.
    Doamne îmi vine să plîng CUM A MUȘAMALIZAT ȘI TERGIVERSAT cazul Caracal această așa zisă procuror, de parcă î-ți vine să crezi că este fata lui Dincă.
    Ce vreți fraților nu avem justiție ci terorism judiciar. Nu credeți ? Stați liniștiți că vă vine rîndul.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger