Vizita Papei de la Roma, a doua a unui functionar pontif prinsa de noi in aceasta viata si opera, a fost un noua ocazie de dat in stamba a tot felul de anonimi cu functie publica.Poate cu exceptia Patriarhului nost. Ne entereseaza sujetul ca prosa si ca preluare necritica a lui pe ecranele cele mici.Entuziasm de parada, gargara fortata, atarnare de imprejurari, tras in poza.La „Sicul elegant” si „Foto Splendid”.Facatura de istorie la matineu.Fapt pentru care trec la lucruri deloc recente descoperite de mine recent.
Orice calatorie este o lectura. Calatoresti ca sa afli, ca sa stii, ca sa simti, ca sa gusti.Ca sa memorezi peisaje, cladiri, mirosuri.Doar nu te duci sa te pozezi in mijlocul unei piete, cu mana pe vreo statuie, la carciuma molfaind sau ranjind cu gura plina. Te duci sa fotografiezi rasaritul, valurile, culorile marii, cerul, singuratatea.
De fapt si de drept, Europa de piatra purcede cam din buza Vienei, oras cenusiu dupa gustul meu, un fel de Cluj mai mare, frumos, nimic de zis, dar parca nu pentru aspiratiile si respiratiile mele, asa, mai netraditionalist fiind si mai levantin oleaca. Pana la Viana, la Beci, se intinde zic Europa de praf, sobra, alb-negru, plina de staif inghetat si prefacut, de relatii tepene, de peisaje verzi si uscate, de mizilicuri, de ciusca si de varza. Asta tine pana inspre Germania, zona ce a avut un diriguitor chiar cu ast nume, Varza, ma rog, mai mult Sucruta, un fel de varza a la Cluj, dupa cum va spuneam. Daca treci balta Mediteranei, mare pentru uz si abuz intern, cum o denumisera vajnicii imperialisti romani, pe biais, in diagonala peste Serbia si coasta dalmata ajungi taman in partea ailalta de apa, in golfurile din preajma Neapolelui si Vezuviului, care bolborosesc in legea lor.
Tara de piatra, de metereze, de nisip vulcanic in care te afunzi ca intr-o balta de namol. Tara de lamai, de portocali, de leandri, de soare ca un abajur de scantei si de valuri colorate in diverse nuante de verde si de albastru. Tara de Istorie, de Timp suspendat si scufundat, timp macinat si tras in panta, elegant si curgator ca un viaduct. Tara ce trecuse prin veacuri si prin diverse forme de organizare, de la cadastru, de la forme de facut painea si pana la claca, meserii inregistrate si chiar filosofie. Apropo de filosofie, unul, Cicero spunea ca inainte de a se apuca ei, romanii, de meseria asta, ar fi bine sa-i traduca pe grecii ailalti ceva mai vechi. Prima tara devenita imperiu global, amestec de popoare, de sclavi si de Istorie, cu imparati adaptati si adoptati, cu militari neinfricati si cu poeti palpaind metafore luate din lumea obisnuita. Sigur ca nu-l uitam nici pe Alexandru, al de a impins grecitatea pentru vreo mie de ani inspre Orient,de unde purcede mereu lumina.
Mersul cu grupul este un blestem la care se adauga, in calitate (proasta) de ghid si cate o fatuca pripasita pe-acolo, care nu stie cum sa umfle francul si care vrea sa ajunga cat mai repede acasa. Dar am mers singuri, fara inchiriat de masina, la Amalfi, o limba de pamant superb incrustata in piatra de-un fel de pirati care au tinut in priza un colt de Mediterana cateva secole, la Positano, un perete locuit, la Pompei si la Herculanum, precum si pe Coasta aia unica in lume si denumita Costiera. Tulburatoare sunt cele doua situri descoperite si descuamate din lava. Cum au trait, s-au bucurat, au iubit si au murit oamenii aia, ca tot oameni erau? Unii au ramas asa, in puful vulcanic, incercuti de alb si de pietris, in genuflexiunile lor instantanee. Chiar si un caine a ramas incolacit in pasta. Mai deunazi s-a descoperit, la propriu, chiar si un cal intreg. Oare ce sentimente nutreau, ce citeau, ce si cum mancau? SI, mai ales, ce talent iesit din obisnuitul omului simplu al tuturor epocilor aveau? Cum de colorau peretii aia, cum de armonizau pietricelele ca intr-un poem sidefat, cum rotunjeau cataroaiele alea? Am trecut pe langa o fantana de piatra care pastra tocit locul aplecarii si al sprijinirii bratului ce tine causul din care se soarbe. Cate vieti s-au aplecat insetate acolo, la acea cismea!
Apoi casele, incaperile. Mici, de piatra, cu tavanul scazut. Unele si cu trepte pentru etajul superior. Case denumite aiurea dupa ce s-a gasit acolo, a chitaristului, a sclavului, a salonului negru, a bratarii de aur, a azbocimentului. Va dati seama ca nu au nicio legatura cu ceea ce s-a intamplat acum doua milenii si ceva? Ca aia ziceau poate La Pandele, La Vasilache, La Teseleanu, la MAT sau cine mai stie cum?!Asta a ramas din cel mai important si serios imperiu al lumii.Batar ca a adastat in coasta Istoriei mai putin decat mia de ani a Bizantului. Asta a ramas in piatra, ca in carti e o alta istorisire.