De cand am auzit prima oara despre nea Nicu am intrebat „cine-i asta”? Cred ca eram prin clasa a doua sau a treia, in casa unchiului Stoica, a carui nevasta era o sora de-a maica-mii, chiar Sora pe nume si toata lumea prezenta acolo, in strada Petre Lintes unde intrai din Sabinelor, zona Puisor, a inceput sa sasaie, sa tasneasca, sa tistuiasca, sa pasaie, sa fasaie.
Se numisera sau fusesera alesi primul secretar al PMR, precum si presedintele Consiliului de Stat. Asta-i omul, el va fi, el este succesorul, se spunea, se soptea. Apoi, mult, mult mai tarziu, stiu ca m-am uitat dupa Kerry, John. Asta care este ministru de exterior al Americii, care nu spunea nimic nimanui si pe care l-am zarit intr-o poza pe un vapor in preajma lui John F. Kennedy. De unde bag sama ca oamenii astia sunt facuti, dar si nascuti pentru ceva. Sunt crescuti, urmariti, scoliti, cultivati la, la, la. La noi, orice ghiolban sau orice opincareasa care sade si ea o luna sau un an la Bruxelles sau la Strasbourg, gata, devine om politic. Om politic de-a gata, nu de comanda. Cat de ridicol pana la refuz, adica pana la greata, dar nu de Sartre, suna sintagma proastei aleia din Tecuci : „noi, partidul national liberal”. Adica Bratienii. Adeca Bratienii, ma rog, ca nici aia nu au fost de mare soi, doar vreo doi dintre ei, primul si istoricul; nici Pillat nu era cine stie ce, s-a fandosit si asta prin poliftica si a esuat. Poetas. De la Smiorcani. Si tot cam prin aceleasi timpuri am fost atent ce mari scoli fac frantujii, si de Stanga, dar si Dreapta. De ambele laturi, si chiar si de sens giratoriu. Toti termina aceleasi Mari Scoli, ca britanicii, chiar ca si italienii. Oamenii astia urmaresc schimbul, si doi, si trei. Politicienii alora nu vin din neant, de la coada vacii nebune, ca la noi. Nu sunt pusi acolo ca sa dea inapoi celor care ii pun acolo.
La noi, stimati oameni buni, totul este improvizatie si enteres, daca nu simplu de tot, sfanta spaga. Cum poti pune gubernator al Deltei un nimeni, un ipochimen, cand inainte fusese chiar un ditamai academicianul. Doamne fereste si apara! Cum poti considera ca-i „tehnocrat”, auzi dumneata ce vorba mare !, un absolvent de liceu agricol care in tinerete pastea oile lui tat-su, militianul satului? O lume fistichie, suprarealista, de mai lasa jupane, mai da romane ! Spiritul tranzactional national, drag lui Ralea.
Dar si mai realizate se prezanteaza nobilele odrasle ale acestor basbuzuci, ale acestor gunoieri ai spiritului si ai literei ighemoniconului. Toate trimise prin cele Americi, Anglii, Francii, Ispanii, Elvetii. Plecate, ele, odraslele, intr-un fel, paricopitat si sosite intr-al fel, imparicopitat. Exemplele din urma nu numai ca ne ametesc, dar ne dau dreptate. Dar si de mai inainte. Ce sa iasa din alde Titiriac sau din alde Copos? nimic. Ce intra, in, aia iese, out, cum zicea si batranul Sadoveanu la Scoala de Literatura. Sau Bacalbasa, nu ala cu „Mos Teaca”, ci doctorul mustacios si in limbajul lui colorat intens si vioi.
Superficialitate fiintiala, scria cineva despre personajele lui nenea Iancu, personaje abulice, maculate, desuete, imbecile, puse pe capatuiala sau pe glorie rapida si nemeritata. „Ca sa avem si noi falitii nostri”, am purces, aidoma lor si imediat dupa clatinarea din anii ‘90, la recitirea si, mai ales, la inventarea Istoriei abia petrecute. A aparut o viziune sumbra, o viziune pudrata cu oarece eroism de santan, scoasa din recuzita flasnetar-legionara – nici nu exista o alta abordare, de altfel – pentru a justifica acte de razbunare si chiar de intimidare. Complex de suburbie culturala, de colonie necolonizata pana la capat, care dorea sa-si statuteze, sa se legitimeze cu si sa-si justifice noua im-postura. La o adica, cu totii am trait in aceleasi tipare si in aceleasi borcane de beton, dar cei mai vehementi dintre noi aveau, dupa cum au aratat-o si o vor mai arata anii ce vor urma, multe de acoperit, ca pisicii.
Vertiginoase volte realizate de o gramada de caricaturi umane ne-au pus acum bine cam cu toata lumea, indeosebi ce cea dimprejur. Paranoia suficienta si stangace a netitratei noastre competente, nestiinta de a tine paharul in mana, cutitul in dreapta si furculita niciodata in branza ne-au scos in ulita desculti si neprimeniti intelectualiceste pentru niste vremuri extrem de tulburi, daca nu disperate chiar. Lipsa scolii, dar prezenta a cat mai multor experti, de-o imbecilitate nastrusnica. Nu-i mai citam, se stiu, astia cu noua curricula!