1. In urma cu 200 de ani eram la fel de snobi. Nu mai stiu cine a scris ca n-aveam drumuri (ca si acum), dar aveam trasuri mai scumpe decat cele de la Paris si Viena. Rotile atelajelor de lux se frangeau in gropi, iar romanii dadeau petreceri in trasurile tinute in curte. Cand ieseau si arcurile din canapele, trasurile deveneau cuibare pentru gaini. Acum, dupa ce l-a descoperit pe David Popovici, snobul roman a descoperit si rugby-ul. Gemeau centurile de socializare de poze cu snobi la meciul de rugby Romania – Italia. As fi vrut sa fiu si eu acolo (eram la Mare) ca sa-i intreb despre marea echipa de rugby a Romaniei din anii ’80, care era sa fie a sasea (fara glume) in Turneul celor 5 natiuni. Ce i-as mai fi examinat! „Hai, baieti, fara google, cine a avut eseu (Marin Ionescu) la 12 -13 cu Tara Talilor? Cine a fost numit de presa engleza (Ion Constantin) regele transformarilor dupa 13 – 13 cu Irlanda? Cine a reusit un superb eseu (Pompiliu Bors) la 15-0 cu Franta? Ce poet boem era cel mai mare suporter de rugby (Tudor George – Ahoe) si a scris despre el criticul Marian Popa ca viola femei de serviciu in casele de creatie ale Uniunii Scriitorilor?”
2. Doamna Armand se lauda pe facebook ca va ridica masinile parcate ilegal pe strazile Budisteanu si Luterana. Asa era acolo si pe vremea lui Ceausescu – stiu zona cu ochii inchisi, am facut scoala generala Vasile Alecsandri intr-o cladire – anexa a Catedralei Sf. Iosif. Budisteanu si Luterana sunt doua strazi stramte. Doamna Armand, nu sunteti pregatita pentru centrul Bucurestiului! Dumneavoastra trebui sa ridicati gunoiul, nu masinile. Dar ar fi o solutie. Daca aceste doua strazi sunt inguste, faceti si o pista de trotinete!
3. „La Provence a un tresor, c’est la Colombe d’or”. Initial auberge (han), Colombe d’or din St. Paul de Vence este, pentru mine, cel mai frumos restaurant din lume. Matisse, Braque, Picasso, Kandinski si-au lasat multe lucrari acolo. Tablourile sunt si azi pe peretii restaurantului. La Colombe d’or a stat si Pallady. Acest restaurant – pensiune l-am descoperit datorita lui Peter Imre. El mi-a povestit despre Colombe d’or, intr-o seara petrecuta la un restaurant libanez din nordul Mamaiei. Anul asta am vorbit cu el de vreo trei ori, avea planuri, sarea de la combinatii bursiere la piata de arta, se implicase, dar nu pe fata, intr-un partid. N-am stiut niciodata ca are grave probleme de sanatate, era un tip vital, un histrion placut ca toti histrionii si gandea foarte rapid. Inteligent, cult, dar mai mult speculativ decat cult, era o nebunie sa stai cu el. Nu a fost un om spectacol. A fost un om care facea povesti – spectacol vorbind confidential. Intotdeauna zicea la telefon ceva care sa te surprinda si telefoanele acelea imi vor lipsi.