Tot vad la televizor ce mare om a fost Stefan Andrei. Lavinia Betea i-a dedicat o caramida, „I se spunea Machiavelli”. Daaaa, mai e un loc la Santa Croce si il asteapta pe Machiavelli din Oltenia! Eventual, il scoatem pe Michelangelo. Sotia lui Machiavelli din Podari — eroina si dumneaei, n-o lasa Elena Ceausescu sa joace in filme, ca era invidioasa. De fapt, coana Leana n-avea o problema cu filmele. Pe ea o deranja ce facea Violeta la filmari, mai exact, dupa filmari.
Am eu o intamplare cu Stefan Andrei. Am fost martor, dar eram prea mic si n-ar conta marturia mea. In ultimii ani ai existentei lui Alexandru Ciucurencu (1903-1977), tatal meu a fost medicul si unul dintre prietenii Mesterului. Desi era cel mai mare pictor in viata (peste Corneliu Baba, parerea mea de ageamiu, ochiul meu de meserias), Ciucurencu nu suporta sa i se spuna „maestre”. Normal, n-atinge oricine nivelul, chiar cupola independentului de inchiriat Ion Cristoiu. Ciucurencu avea casa-atelier langa Arcul de Triumf, in complexul unde i-a cazat Statul pe inutilii Adrian Nastase si Basescu. Acum, ii dau cuvantul tatalui meu. „Aveai vreo 5-6 ani, te-am luat cu mine la Mesteru’, intr-o joi. Eram cu pictorul Aurel Nedel (elev al lui Ciucurencu si nas de botez al fratelui meu, n.m.). Dupa vreo jumatate de ora, au aparut Stefan Andrei si Dan Haulica. Stefan Andrei, omul ponderat de la televizor, urla ca nebunu’ la Ciucurencu. «Nu ti-e rusine? Ti-am comandat trei tablouri, trebuia sa mi le dai luni si nici acum nu sunt gata! Io am plecat de la sedinta cu tovarasul Ceausescu si tu n-ai terminat? Ma asteapta tovarasul (si locul de la Santa Croce, pe dreapta, n.m.) si io stau dupa tine?» Si tot asa a tinut-o cu tovarasul si cu misiunea lui importanta. Eram convins ca Haulica va interveni, dar tacea, tacea, tacea. N-am mai rabdat. «De ce ii vorbiti asa Mesterului, domnule ministru? E batran, e bolnav, e rectorul Institutului de Arte Plastice, e cel mai mare pictor roman in viata!». Stefan Andrei s-a potolit cateva secunde. Pe urma, mi-a zis, pe un ton coborat, dar taios: «Doctore, te rog sa-ti vezi de treaba ta!». Dupa cateva zile, mi-a venit o concentrare la armata. Mi-am spus «hopa, baiatu’ s-a miscat repede!». Dar a fost o coincidenta, nu s-a razbunat. Bravo lui, inseamna ca nu era ranchiunos! Am scapat cu o sticla de whisky si un cartus de Kent”.