In Romania, visul oricarui gagauta tomnatic e sa fie profesor.
Tampitul poate fi si miliardar, ca tot profesor se viseaza. Daca ii ceri niste bani imprumut, iti baga proverbul ala chinezesc, arhicunoscut si idiot ”io, nu-ti dau un peste, ci o undita, ca sa pescuiesti”. Dascali fraudulosi am intalnit cu totii, inca din copilarie. Tovarasa educatoare de la gradinita, instructorul din internat si maistrul (nu maestrul!) de atelier din liceu ne cereau sa le zicem profesori. ”Acum sunt profesor, maistru am fost”, mi-a zis un absolvent de scoala profesionala, caruia ii dadusem o spaga prea subtire (m-am prezentat doar cu un cartus de BT, iar imparatul prelucrarii prin aschiere vroia si un ness Amigo), ca sa-mi motiveze absentele de la practica, in clasa a unspea. In timp ce profesorii autentici mor de foame, profesorii de bulevard, de carciuma si de televizor infloresc. Aia care nu prind un loc de profesor la tocsou, se multumesc sa jurizeze ceva. Un concurs de deszapezire sau de insurubat carnea tocata in varza murata, orice acolo, nu conteaza. Cei mai constipati si mai importanti profesori sunt adonii de la ”Floarea din gradina” de tip nou. Trubadurii de la catedre se dovedesc si sadici, cand umilesc cate o fetita speriata, care, oricum, pitigaiaza mai bine decat ei.
Ieri, intr-un mall, am vazut un agarici de varsta a doua la un colt cu a treia care le impartasea catorva copii pretioasa lui experienta in tehnica montarii si asortarii globurilor in raport cu beteala. Misto! Exact profesorii de impodobit bradul lipseau!