Mircea Diaconu, ministrul Culturii, a incercat sa-si recupereze fata de pusti uimit din „Buletin de Bucuresti” si s-a dus la zaiafetul APTR, ca sa premieze profesionistii din Antena 3.
Na, asta-i viata, instrumentele politice la instrumente politice trag! Dar in timp ce la Antena 3 sunt cativa ziaristi buni, care infuleca si ei o jimbla calda, Mircea Diaconu mananca un cozonac de ministru intrand prost in rolul de activist USL. Mai si minte prin omisiune. A venit, ce-i drept, cu o pilda frumoasa. A zis ca, in ’90, a ajuns in satul natal si le-a explicat taranilor ca omul care conducea atunci tara e toxic. N-a vrut sa pronunte nume. Uite ca si discretia poate lovi subit! Un consatean i-a raspuns cu talc, ca doar geme arta noastra rurala de hatri. „Da, dar dansul ne vorbeste la televizor!”. Pronumele personal „dansul” (doar la tara si la mahala functioneaza ca pronume de politete) il conspira pe Iliescu Ion, adica pe partenerul de guvernare uselista al lui Mircea Diaconu.
Cand a plescait povestioara asta, Mircea Diaconu nu mai aducea deloc cu doctorul framantat si onest din „Mere rosii”. Iradierea talentului ii pierise din ochi, iar parul alb, statura imputinata, stinghereala de artist convertit in politruc il faceau sa semene cu Octav Cozmanca, noul lui coleg de bestiar.