Cauta

Naționalizarea copiilor. Și chiar mai mult

1. Titlu din „Național” de ieri. „Noua politică a U.E. Copii confiscați de stat, pe motiv de atașament <<excesiv>> față de mame.” La concret. „Este și cazul unei românce din Germania, căreia i-au luat fetița și au instituționalizat-o pentru că fetița și-a exprimat iubirea față de mamă în mediul școlar. De doi ani fetița a fost luată de la mamă și de la tată, iar patru luni de zile mama nu a avut dreptul nici să-și viziteze copilul în centru ăla social.” Pe neomarxiștii care au făcut lucrarea asta i-aș aduce în Carpați și i-aș obliga să încerce aceeași lucrare cu puii unei ursoaice. Ce avem noi aici? Stârpirea dragostei materne, exterminarea sentimentului filial, lichidarea familiei, incinerarea istoriei și naționalizarea copiilor. Dar nu e naționalizare. E ueizare. Copiii aparțin U.E., iar U.E e condusă și de cupluri extravagante. 

2. De 1 Mai vor fi razii în cluburile de noapte de pe Litoral. Eu aș politiza chestia asta. Toți traficanții și drogangiii prinși ar trebui să răspundă la întrebarea „ce partid ați votat?” Deja știu partidul care ar lua 90% fără să se forțeze.

3. O ziaristă a murit pentru că avea depresie și a pus în practică gândurile provocate de această afecțiune. O compătimesc. Dar cei care îi apără memoria (neatacată în vreun fel) lasă senzația că ar suferi de turbare. Ziariștii publicației unde strălucea talentata ziaristă au dat și niște comunicate de izmeneală. Din păcate, mulți  panaramezi din afara redacției nu știu ce caractere frumoase au băieții de acolo și s-au înghesuit să semneze, li s-a părut că apără democrația și deontologeala, s-au simțit importanți, „să luăm atitudine, să spunem un NU hotărât!” Jenibil.

4. N-avem voie aia, n-avem voie ailaltă, dar n-a zis nimeni, după Halloween 2015, că n-ar fi bine să se mai sărbătorească așa ceva în România. N-a spus nici măcar Școala, care organizează serbări de Halloween la clasa pregătitoare, iar noi ne mirăm că trotinetiștii de la Bruxelles încearcă și reușesc să stârpească iubirea maternă. În lipsa argumentelor, unii vor replica „bine că ești tu deștept!” Se vede că nu prea sunt. Dacă eram, nu mă vaccinam și nu făceam mișto de nevaccinați. Chiar așa de hapciupalitic, încât să-mi pun la poza de profil „Science will win”, n-am fost. UN VACCIN NETESTAT PENTRU O BOALĂ NECUNOSCUTĂ. Dacă asta e știință, atunci barbutul e de la Einstein în sus. Și acum lăsați-mă, pentru că intru în sesiune. Sunt student în anul doi la Facultatea de Table. Cutia de table o vom deschide abia în anul trei. Deocamdată ne facem ucenicia cu un singur zar, la Piticot.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version