Un sombolimbozaur de Facebook a ars o carte a lui Mircea Cartarescu si s-a filmat. Cu asta nu sunt de acord. Cartarescu e un scriitor adevarat. S-a aliat el cu niste hapciupalitici, dar ramane un scriitor. Cat despre cantaciosi, eeeee, cantaciosilor, daca laic va place, laic va rezolv! Ca tot eu v-am si botezat — a fost un botez laic si cu flegme (britanice, desigur) — cantaciosi. Cand va batjocoreste lumea si va zice cantaciosi, sa va ganditi la nasul vostru!
Ia sa vedem noi, cantaciosilor, cine a castigat cei mai multi bani la chermezele electorale! Bani publici! Voi si primarii! Bani publici, da? Bani publici! Cantaciosilor, ati luat mai multi bani de la Stat decat Biserica Ortodoxa. Cum era porcaria aia? „Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici”? Adica 2 metri patrati pe un metru, nu? Groparilor!
Am o rugaminte. Nu va mai autointitulati artisti! Voi sunteti cantaciosi, atat, cantaciosi! Artist era Michelangelo. „Pieta” nu-i din lemn si este expusa (azi, ca a mai fost si prin alte parti) la Basilica San Pietro, care e un pic mai mare decat stadioanele unde dilibaditi voi pe banii alegatorilor. Dar sa lasam Renasterea si sa ne intoarcem pe tarlaua noastra. Mortaciunilor cantacioase de azi le voi contrapune doi artisti autentici si cu posteritate („exista intre morti si cadavre o deosebire, cadavrele continua sa moara si mortii incep sa traiasca” — Arghezi). E vorba chiar de Arghezi si N. Tonitza. Cand scria despre pictura, ba, cantaciosilor, Tonitza era la nivelul lui Arghezi! Mostra: „Pentru un colorist, miezul suculent al unei rodii e mai pregnant decat frumusetea unui tors antic”. Poate ca eu exagerez cand il asez pe Tonitza, in scris, langa Arghezi, insa am vrut sa reliefez ce inseamna un artist, nu un cantacios agramat. Dar Arghezi, dupa ce a luat Premiul Herder, a trimis-o la Viena, ca bursanta Herder, pe Mihaela Tonitza (ulterior Tonitza-Iordache), nepoata marelui pictor. Si acum sa rotunjim: N. Tonitza si-a subrezit sanatatea, si-a grabit sfarsitul pictand Biserica Sfantul Gheorghe din Constanta. Avea copii de crescut si nu castiga din susanele muzicoase, ca scarbele astea! Si vine nea Teodorescu, de la brigada artistica RATB sau Taxi, s-o arda laic, cu vocea lui de batraciano-magar castrat cu polizorul. Cand il auzi, ai senzatia ca procesul de scopire se petrece pe scena, in timp ce hartistul oracaie-rage. Laic v-ati dorit, cantaciosilor, laic va toc!