„Mergi pe autostrada de la Nisa pana la Toulon, lasi Toulonul si o iei pe Colle Jiiiiisteeeenggg!”. Initial am inteles „Jiiiiiseeeeelle!”
Asa m-a ghidat Radu Banciu si a avut dreptate, stie, chiar stie. Am luat-o pe Colle Gistene, dupa ce m-a uimit Toulon. Autostrada – tunel pe sub intregul oras. Era vineri, 4 august, cand am ajuns in Vieux Port al Marsiliei, mai repede decat as fi crezut. Ma speriau perspectiva traficului arborescent, africanii atat de apreciati de pofticioasa Alina Mungiu si faptul ca sunt un sofer precipitat, care injura mai mult decat semnalizeaza. Am lasat masina intr-un parking ( la nivelul minus trei) de la capatul, dinspre port, al bulevardului Canebiere, strada comerciala a Marsiliei. Agitatie mare, japonezi si nemti cu aparatele foto si carnetele de autografe pregatite. O sa radeti, dar nu ma asteptau pe mine! Se filma porcarioara amuzanta Taxi 5. Toti pe strada, inghesuiti langa gardul de protectie, mii de oameni unul intr-altul, facand schimb de arome sudoripare, nu era nimeni nici in celebrul Carrousel, nu privea niciun turist spre Notre Dame de la Garde, biserica romano – bizantina, construita pe cel mai inalt deal al Marsiliei si avand in varf o statuie mare, din aur, a Fecioarei. In ciuda neomarxistilor din USR, Fecioara din aur se poate admira din orice punct al Marsiliei. Am salutat-o din Miramar, cu un pahar de roze, o bouillabaisse (a mancat sotia, ca stomacul meu nu prea se intelege cu ciorba de peste), ascultand Santa Maria De La Mer, a doamnei Mireille Mathieu. Pe urma m-am pozat cu negustorii de peste din Vieux Port si cu batranul chioscar care vindea ziarul La Marseillaise. Atat m-a dus pe mine capul. Si, ca orice speriat de bombe, de africani, de trafic, am taiat-o repede, desi nu era vreun pericol. Am trecut pe langa plajele Prado si pe langa Les Calanques (stanci albe eternizate in azurul afrodisiac al Mediteranei) si am ajuns la Cassis. N-am mana, azi sau poate niciodata, sa scriu despre Cassis. Va transmit, prozaic, ca e peste St Tropez. Si ma felicit ca am am avut o intuitie extraordinara cand am pus ca emblema a paginii mele de facebook tabloul lui Lucian Grigorescu, „Case albe din Cassis”. Se intampla acum trei ani si nu vazusem Cassis.
Am ramas dator cu Taxi 5. Ma gandeam ca o sa vina algeriano – tunisianul ala sau ce-o fi cu 200 la ora si ne da cu capetele prin vitrinele de pe Canebiere, poate „speriam” si io un tricou Vilebrequin sau Philipp Plein! De unde! Prostovanul a coborat cu 20 la ora, cred ca au montat aia viteza „la maimute”, din calculator!