Imediat dupa ’90 ne-am lovit si de cuvantul „sponsor”, si de intruchiparea lui. Pe vremea bunicilor i se zicea domnul sau boierul. Sponsorul e un neam prost cu buzunare pline, care habar n-are sa domneasca. Asociaza coniacul cu cola si bea apa in timp ce mananca supa. Sigur, sa nu generalizam. Nici n-o facem. Multi dintre acesti tejghetari (ati vazut ca ma tin de cuvant?) s-au imbogatit si s-au parfumat inainte sa se alfabetizeze si sa se spele. Le curgea pamantul patriei din buletine si pareau niste carutasi pusi in capul mesei.
In perioada alegerilor, lucrurile se intorc la firesc. Daca nu candideaza sau n-are in spate un trust de presa, sponsorul redevine egal cu aia pe care ii cotonogesc paduchii si n-au o chifla in burta. Sponsorul e acceptat in alaiul electoral, dar trebuie sa plateasca fara numar si sa taca. Da bani pe promisiuni. „Iti va fi bine, te scapam noi de dosare!”.
Pe urma, baietii intra in comisii, prind posturi in ministere si nu-i mai raspund la telefon. Au noi obligatii, mai mari, asa ca uita de sponsorul care le-a pus la dispozitie toata logistica atunci cand jucau ei sarba si Alunelul prin sate. Daca esti ziarici injugat la deontologeala, exclami „bine i-au facut!”. Daca esti om, il compatimesti cateva secunde si dupa aia il dai dracului de sponsor, ca iti ajung problemele tale.