Pe 16 noiembrie se face un an de cand Didi Prodan nu mai e printre noi.
La comemorari nu se grabeste nimeni, dar cred ca fotbalistul cel mai tanar si mai puternic din echipa care a batut Argentina in ’94 ar merita sa se vorbeasca, sa se scrie despre el inca de acum, ca sa „nu ne prinda 16 noiembrie nepregatiti”, ca la inundatii si ninsori. Apropiatii sai din vechea federatie vor organiza o competitie de aducere aminte. La Chiajna. Cred ca se va numi Cupa Daniel Prodan, fiindca nu-i bine sa-i spui „Memorial” unui eveniment unde vor participa, in deschidere, echipe de copii si juniori. Va fi si un meci intre tricolorii din America ’94 si – probabil, inca se discuta – Steaua ’93 – ’96 (Lacatus, Panduru, Galca, Stangaciu, Dobos). Daca ar conta parerea mea, dar nu-i cazul sa fac pe desteptul cand implicatiile materiale ma depasesc, as vedea un meci Romania ’94 – Bulgaria ’94, pentru ca si vecinilor li s-a prapadit cel mai viguros fotbalist, Trifon Ivanov. Tin minte ca la un joc demonstrativ, la care a fost si Hagi, „Balonul de Aur” Stoicikov plangea la mijlocul terenului, imbratisand-o pe sotia lui Trifon Ivanov. Data de 16 noiembrie ar putea reprezenta fermentul Generatiei care are obligatia sa readuca fotbalul nostru la standardul international atins in anii ’90. Securismul trebuie inlocuit cu patriotismul. Didi Prodan era un patriot cristalin, un patriot de fapte, nu de flecareala. Cand a murit, am scris ca el a fost Troita noastra morosana care va infrunzi mereu. Sub imperiul emotiei am scris asa, dar cand imi amintesc, emotia isi sapa iarasi carari pe obraji si ma bucur ca am scris cum am scris. De multe ori, cand aud despre radacinile noastre dacice, zambesc ingaduitor. Prodan chiar era un dac, dacul coborat fara lanturi de pe Columna. Didi juca tare, ataca tare, petrecea tare, batea cu pumnul in masa tare, se incrancena tare, radea tare.
Comemorarea lui Prodan trebuie sa fie si un semnal impotriva fatarniciei din fotbalul romanesc. Nici saracia nu a erodat acest fenomen asa cum au facut-o fatarnicia si tradarea. Nu m-am dus la inmormantarea lui Didi pentru ca au fost acolo si multi oameni care il dezamagisera, care il parasisera dupa seismul programat din 4 martie 2014. Ce nu stiti e ca unii l-au tradat si dupa moarte. Didi s-a prabusit intr-o seara de miercuri, joi dupa amiaza a fost adus la capela din Pipera, vineri la stadion, sambata – inmormantat. Joi, la ora 16, eu am mers la capela. Erau doar sotia, fratele lui si inca vreo sapte – opt oameni, printre care si un domn cunoscut din fotbal. A aparut si Mircea Sandu. Am intrat in capela. La capataiul lui Prodan, domnul din fotbal s-a apucat sa se lamenteze: „Nasule, uite ce a patit Didi din cauza astora veniti in locul tau…” Nu mai adaug nimic, dar insist ca nu povestesc la mana a paispea. Am fost martor la intamplare. Astazi, acel domn este intr-o comisie a federatiei.