Vine omul obosit de la munca, vineri seara, si vrea si el sa vada un film frantuzesc bun, la TVR – ca-i singura televizie unde gaseste asa ceva. Marti, de pilda, bugetofagii au difuzat „Le Cercle rouge”, cu Alain Delon, Yves Montand si Bourvil. Un deliciu!
Vinerea, insa, e ocupata de Iuliana Tudor, care se labarteaza pe post cu o orgie folclorica. De obicei, ne asasineaza cu dezmatul etnografic „O data in viata”, o productie megalomana, cu buget hollywoodian si clovni tristi, imbracati arhaic, in platou. La sfarsitul saptamanii trecute, aceasta realizatoare deloc frumoasa, dar purie, a ocupat spatiul televiziunii publice cu un avatar al „Cantarii Romaniei”. Zaiafetul se numea „Cantecele muntilor”. Pe o scena uriasa, montata intr-o piata din Sibiu, se bataiau vlajgani buni de munca si juninci potrivite ca ajutoare de bucatarese. Era ceva ingrozitor, cu itari, fote, basmale, caciuli dacice, adica exact acele elemente bucolice care ne fac sa parem un trib simpatic, in ochii occidentalilor. „Or fi romanii inapoiati, iti mai fura din cand in cand portofelul, dar se agita cu gratie aproape bipeda.” Romania e in criza de electricieni si instalatori, dar produce calusari.
Pe scena a urcat si o toapa, cu o ceapa rosie tinand loc de coafura, care era fericita foc ca „organizam a 41-a editie a Festivalului <<Cantecele muntilor>>!” 41? 41 a spus? Va dati seama cate policlinici si scoli se faceu din banii astia?
In satele Romaniei, taranii se imbraca (aproape) ca la oras, de vreo 50 de ani. Se imbraca prost, de aici si expresia „ba, tarane!”, folosita intre golanii de asfalt. Cea mai nociva specie este taranul de oras. Asta promoveaza Iuliana Tudor. Asta nu-i conservarea traditiilor. Asta-i o combinatie de maimutareala si barbarie. Nu e prima oara cand scriu ca Franz Liszt a fost incantat cand l-a auzit pe Barbu Lautaru’. Dar nu s-a uitat la cobzar ca la un coleg. Omul definit cantarea dexteritatile unei aratari.