In topul meu, portarul numarul 1 din fotbalul romanesc este Tete Moraru. Foarte multi oameni mai priceputi ca mine (inclusiv Moraru!) considera ca Vasile Iordache a fost cel mai bun. Merg pe mana lor. Nu o sa uit niciodata un meci Anglia-Romania 0-0, pe Wembley.
Englezii parca navaleau calare in careul nostru, iar Iordache si Sames le zadarniceau atacurile. Poate ca Iordache nu si-a aranjat prea bine viata dupa ce s-a lasat de fotbal. Norocul lui a fost Olaroiu, care l-a luat cu el peste tot. Desi n-am vorbit niciodata cu Vasile Iordache, am o amintire cu marele portar. S-a petrecut la Istanbul, in urma cu 7-8 ani. Se jucase un amical Galatasaray-FC National. Antrenorul Galatei era Hagi, iar Iordache pregatea portarii lui FC National. Stateam in receptia hotelului, cand Hagi a venit sa-l salute pe Gino Iorgulescu. In timp ce conversau, pe langa noi s-au scurs catre restaurant jucatorii lui FC National. Iordache se gasea in coada grupului, cu masorii. Brusc, Hagi ne-a parasit si s-a dus sa-l imbratiseze. „Ce faceti, nea Vasile?”. Asa ii vorbea, la persoana a doua plural. Cand s-a intors, Hagi era emotionat. Chiar emotionat! Si va rog sa ma credeti ca nu bag floricele uscate de ziarici. „Primul meu gol in divizia A l-am inscris intr-un meci Steaua-Farul. Aveam 17 ani si i-am dat gol celui mai mare portar al Romaniei!”.
Sper sa ii arate cineva aceste randuri si lui Iordache al mic, un manechin despre care se zice ca l-ar fi facut maica-sa cu eminentul chilotar Catalin Botezatu. Iar el, in loc sa nege aceasta poveste mizerabila, lasa impresia ca i-ar placea un tata ca Botezatu. Ba, puteai sa ramai fiul celui mai mare portar al Romaniei, iar tu vrei sa-ti fie parinte un lache!