HBO a difuzat filmul „Si caii sunt verzi pe pereti”. Regia si scenariul Dan Chisu. M-am uitat. Sincer, orizontul de asteptare era marunt. Prejudecatile, asta e. Prea multa mondeneala in viata lui Chisu, prea multa bucatareala, prea multe expeditii de copil batran. Om temeinic il stiam pe fratele lui Chisu, Lucian, criticul literar. Dar filmul m-a prins.
Nu scot pe taraba calitatea artistica, desi n-am reprosuri. N-am nici caderea sa fac mari reprosuri. E o poveste despre mecanismul iluziei, despre intalnirea devastatoare a saracului cu speranta de a se imbogati instantaneu. Un somer de varsta a doua, aruncat pe traversele ruginite ale capitalismului romanesc, primeste un mail la oha, fiind anuntat ca a castigat cateva milioane de lire sterline la o loterie din Anglia. In paralel, un hapciupalitic de 23 de ani (serviciu canci, iarba fumata la posta, cu alti descreierati) completeaza, intr-un club, un formular la o promotie de tigari si afla ca a pus-o si el de niste milioane de euro. Personajele sunt conduse de Chisu pe drumuri care incep sa se apropie, iar la sfarsit se intersecteaza tragic. Nu moare nimeni, dar se sfarama himera, singura ratiune de a exista a protagonistilor. Filmul l-am urmarit sambata seara. Duminica, in drum spre Casa Scanteii, am vazut doua cozi, pe Dorobanti. Sunt acolo doua agentii loto, cat niste cabine de veceu. In fiecare se inghesuiau 7-8 oameni, care mazgaleau cifre la 6 din 49. Plateau dreptul de a calari caii vezi de pe peretii marelui oras tentacular si ticalos.