La vremea cand mai tot tineretul mergea la armata, de unde se „libera” dupa doi ani cu cateva lectii bune de viata invatate, la corpul de garda al unitatilor militare se afla cate unul mai rasarit, cu vreo doua trese pe umar, care tinea ordinea santinelelor, numit caporal de schimb.
Caprarul, cum i se mai zicea, ii comanda pe soldatii care pazeau arondismentul armat cu pusca in mana, timp in care sarmanii de ei nu aveau voie sa fumeze, sa bea, sa motaie, nici macar sa se scarpine, ci doar sa fie vigilenti, cerandu-le parola celor ce se apropiau de ghereta de paza. Dupa cum stim, aceasta armata s-a dus pe apa sambetei, desfiintata din ratiuni postrevolutionare, din ea ramanand numai cateva mii de mercenari care, fie vorba intre noi, daca, fereasca Sfantul, s-ar declansa vreo urgie cu bombardele, n-ar face fata nici macar asaltului unui escadron de pifani. Dar cum fotbalul a ramas singura forma de razboi in timp de pace, noile „combatante” au avut nevoie de un centru de comanda, condus la noi de fostul fotbalist Mircea Sandu. Asadar, Nasul, cum i se mai spune, este un fel de caporal de schimb, insarcinat cu respectarea regulilor. De curand, covarsit de numeroasele probleme aparute in fotbalul nostru, si nu numai (el fiind un pion important in conducerea UEFA), hartuit de draconicii ziaristi si de alde Mititelu, impovarat si de ceva ani, Mircea Sandu s-a decis sa nu mai candideze pentru inca un mandat la conducerea FRF. Un gest frumos, normal, spunem noi, adaugand ca fostul centru inaintas al Sportului Studentesc a stat peste douazeci de ani in fotoliul de „caporal de schimb”, timp in care, ce-i drept, a realizat o multime de lucruri bune pentru jocul cu mingea luata la picioare. Unii il plang, altii dau cu caciula-n caini de bucurie, si sunt cativa carora nu le pasa de drumul in viata al lui Mircea Sandu. De cum insa Nasul s-a decis sa elibereze scaunul lui din cladirea de sticla a Federatiei, cativa doritori au pus ochii pe mult-ravnitul mobilier, asteptand cu sufletul la gura ca actualul ocupant sa-si ia talpasita. Printre aspiranti sunt insa si unii care merita sa ajunga in locul lui Mircea Sandu. Unul dintre acestia este fostul mare fotbalist Gica Popescu, un tip serios, echilibrat, placut, si mai ales priceput in ale fotbalului si managementului, calitati care il recomanda pentru aceasta functie. El s-a gandit deja la o echipa din care sa faca parte Gica Hagi, Bogdan Stelea, Ilie Dumitrescu. Sustinut chiar de viitorul demisionar, de fapt neparticipant la alegerile de anul viitor, Gica Popescu are sanse reale de a castiga scrutinul. Cum proiectele lui de revigorare a fotbalului romanesc par o alifie tamaduitoare pentru competitia cam in deriva de la noi, nadajduim ca in viitorii ani nu ne vom mai intalni cu brambureala la care asistam zilele astea, cand, printre altele, indragitul Rapidulet, cu toate ca a terminat campionatul pe un loc onorabil, e pus sa joace baraj (!) cu ilfovenii din Chiajna, care au retrogradat, pentru a-si pastra locul in prima liga! Doamne, fereste-ne de ideile celor care au hotarat asta! Ne intrebam daca, in pauza sedintei Comitetului Executiv, nu cumva la bufet s-a servit ceai de mac?!