Un susținător de lungă durată al taxării carbonului, directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a declarat că această abordare creează un stimulent pentru poluatori să se decarbonizeze rapid. Aiureli!
Poluatorii denunțați sunt companiile de petrol și gaze, atacate la nivel global de activiști și politicieni care se consideră salvatorii planetei. În contextul summitului climatic COP 29, poziția FMI nu este întâmplătoare și se înscrie pe linia discursurilor menite să lovească industriile vitale pentru siguranța energetică.
Stabilirea prețului carbonului determină costul pe care o companie trebuie să îl plătească pentru emisiile sale.
FMI și-a majorat recent prognoza privind prețul mediu la 85 de dolari pe tonă până la sfârșitul deceniului, față de o prognoză anterioară de 75 de dolari. Potrivit CNBC, Georgieva a declarat că prețul mediu actual este de aproximativ 20 de dolari pe tonă, considerat prea mic pentru „accelerarea decarbonizării”.
Pentru șefa FMI, COP28 reprezintă o oportunitate importantă pentru ca țările să reevalueze politicile care stimulează utilizarea combustibililor fosili. Ea a subliniat că subvențiile guvernamentale pentru cărbune, petrol și gaze au atins anul trecut 1.300 de miliarde de dolari.
Dar Georgieva pare să uite că aceste subvenții au venit în plină criză energetică, în timp ce lăudatele „energii regenerabile” nu au făcut față consumului gospodăriilor și întreprinderilor. Uniunea Europeană, în special, privește cu îngrijorare evoluția prețurilor gazelor la început de iarnă.
„Una dintre veștile bune care rezultă din cercetări”, mai spune Georgieva, “este că vom asista la un vârf al petrolului și gazelor naturale în acest deceniu”. Apoi, “consumul va scădea treptat”.
Astfel de previziuni sunt riscante, combustibilii fosili rămân motoarele economiei mondiale, iar angajamentele summiturilor COP de a “tripla sursele regenerabile de energie în următorii ani” nu asigură nimic.
Există motive întemeiate pentru care guvernele ar putea să nu dorească să utilizeze taxele pe carbon, iar unul dintre acestea se referă la impactul acestora asupra bunăstării. De exemplu, o taxă pe carbon aplicată combustibililor fosili are adesea un impact regresiv, afectând mai mult persoanele mai sărace decât cele mai bogate. Și penalizarea consumatorilor bogați – cei care folosesc avioane private sau iahturi de lux – nu este decât o manevră de circ politic.
Taxarea industriilor de petrol și gaze afectează afacerile și mediul economic, deoarece nu face decât să crească costurile unor resurse critice. În general, politicile bazate pe impozitare nu au dovedit că pot ajuta la reducerea emisiilor. FMI și mai marii COP28 nu au soluții alternative, dar se lansează în retorici păguboase. În fond, activismul climatic a devenit un pretext de a stoarce bani de oriunde.