În primul său an, administrația Biden a pus capăt războiului de două decenii din Afganistan printr-o retragere penibilă, s-a angajat să „redimensioneze” prezența militară americană în Orientul Mijlociu și chiar a urmărit o relație „stabilă și previzibilă” cu Rusia. Washingtonul s-ar putea concentra pe ceea ce afectează cel mai mult interesele americane: gestionarea competiției cu China.
Astăzi, această viziune este în zdrențe. Statele Unite sunt implicate în mai multe războaie în Europa și în Orientul Mijlociu, tocmai acolo unde Biden a încercat să păstreze liniștea. Între timp, relațiile cu China și Rusia s-au deteriorat atât de dramatic încât ridică perspectiva realistă a primului conflict între marile puteri din 1945 încoace.
Vladimir Putin a fost cel care a decis să invadeze Ucraina în 2022, iar Hamas a ales să atace Israelul în 2023. Nimeni nu a avut un glob de cristal pentru a prezice aceste acțiuni șocante cu ani în avans. Cu toate acestea, oficialii americani poartă responsabilitatea de a face un pariu eșuat în politica externă.
Administrația Biden a vrut să prioritizeze ceea ce, în opinia sa, conta cel mai mult, refuzând în același timp să desprindă Statele Unite de ceea ce conta mai puțin.
Aceasta este o formă de iluzie – poate la fel de naivă ca și invadarea țărilor pentru a le “elibera” – și ar trebui recunoscută ca atare.
Raționamentul pentru dominația globală americană după Războiul Rece, așa cum a fost articulat de Pentagon în 1992, a fost acela că, prin menținerea supremației militare în majoritatea regiunilor lumii, Statele Unite ar suprima concurența între alte țări, ar descuraja apariția unor provocatori și ar menține pacea la un cost rezonabil pentru americani.
Dar era unipolară s-a încheiat. În viitor, opțiunile SUA sunt clare: pot să se retragă selectiv și să controleze costurile și riscurile, sau pot să rămână la primatul global și să se plimbe din criză în criză.
Orientul Mijlociu este atât de complex și instabil, cuprinzând numeroase state și grupuri armate capabile și dornice să conteste status quo-ul, încât chiar și eforturile diplomatice ale lui Biden de a reduce tensiunile dintre unele părți sfârșesc prin a le exacerba între altele.
Casa Albă a subestimat ambițiile revizioniste ale Rusiei și a refuzat să negocieze cu privire la relația NATO cu Ucraina, o problemă care ar fi trebuit abordată pentru a exista vreo șansă de a-l determina pe Putin să renunțe la planurile sale de invazie.
America nu a renunțat la hegemonia globală, dar tot insistă pentru împărțirea sarcinilor între aliați – o împărțire doar cu interes american, cu impunerea unor noi obligații. Nu este o strategie încurajatoare și vor urma inevitabil dezbinări. Administrația Biden nu poate duce la nesfârșit războaie prin procură în Orientul Mijlociu și Europa, laudându-se că a rămas singurul furnizor de securitate.
De fapt, nicio formă de putere americană nu va face restul lumii să tremure de frică și să accepte ordinea mondială în condițiile Washingtonului. Nu poți să le ai pe toate.