Tranziția energetică „eșuează în mod vizibil”, a declarat săptămâna trecută directorul general al Saudi Aramco, Amin Nasser, la CeraWeek, reuniunea anuală a companiilor energetice de la Houston.
Cu toate acestea, directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a răspuns în Financial Times, afirmând că „tehnologii precum cea solară, eoliană și mașinile electrice înlocuiesc din ce în ce mai mult nevoia de combustibili fosili și reduc emisiile”.
Șefii comisiilor pentru energie din Senatul SUA și din Camera Reprezentanților, ambii republicani, au intervenit, trimițându-i o scrisoare lui Birol în care acuză AIE că a devenit o “majoretă a tranziției ecologice” în detrimentul obiectivului său inițial de asigurare a securității energetice.
Nasser a prezis că un vârf al cererii de petrol este puțin probabil „pentru o perioadă de timp”, și cu siguranță nu până în 2030. Vitol, unul dintre cei mai mari comercianți de petrol din lume, și-a amânat așteptările privind data atingerii vârfului petrolului după 2030.
Administrația americană a relaxat normele pentru a favoriza producătorii de automobile non-electrice din Detroit, cu un record slab în ceea ce privește economia de combustibil.
Un palmares al eșecurilor
De fapt, ce definește tranziția energetică? Este vorba de momentul în care noile tehnologii energetice devin în general superioare, din punct de vedere al costurilor și al performanțelor, celor existente? Majoritatea țărilor sunt departe de acest prag.
Este oare etapa în care cea mai mare parte a cererii de energie este satisfăcută de aceste noi tehnologii? Nici vorbă să fie așa.
Sau este momentul în energiile regenerabile sunt pe cale să limiteze în mod adecvat încălzirea globală? Imposibil: Nasser a explicat că mai puțin de 4 % din energia globală provine din energie eoliană și solară combinate, iar mai puțin de 3 % din parcul auto este electric. O centrală electrică pe cărbune ar putea funcționa timp de 40 de ani, iar o mașină cu combustibil fosil rămâne pe șosea mai mult de zece ani.
Energia Finlandei este reprezentată în proporție de 27% de surse regenerabile non-hidroelectrice, în timp ce în Rusia, țara vecină, procentul este de 0,3%. Implementarea surselor regenerabile și, în general, disponibilitatea energiei electrice în Africa este foarte slabă, în ciuda nevoilor mari ale continentului.
Captarea carbonului, hidrogenul, energia nucleară, oțelul verde și transportul de energie electrică sunt departe de a fi acolo unde ar trebui să fie pentru a rezolva părți esențiale ale “provocării climatice”. Cererea de cărbune, petrol și gaze rămâne foarte puternică.
Companiile energetice tradiționale nu vor să acționeze după cum le dictează politicile ecologice. Siguranța energetică și promovarea industrializării sunt singurele strategii viabile. Mai presus de toate, susținătorii tranziției energetice trebuie să coboare în lumea reală.