Cauta

Unde e ACVILA? Mascații au doar o lunetă!

Unde e ACVILA? Mascații au doar o lunetă! - Ziarul National

Tragedia de la Onești a arătat poate cel mai bine la ce se ajunge atunci când o instituție a statului român își taie singură craca de sub picioare. Pentru că, fie și dacă ”Procurorul Dumnezeu” de la Onești i-ar fi lăsat pe luptătorii de la Intervenții Speciale să acționeze, aceștia tot nu ar fi avut cu ce!

Unde e ACVILA? Mascații au doar o lunetă! - Ziarul National
Trupele speciale, lăsate fără lunetiști

Acesta este crudul adevăr pe care, dacă actuala conducere a Ministerului Afacerilor Interne nu o conștientizează, atunci chiar că degeaba cad oricâte capete din Poliție. Pentru că la SAS Bacău nu există polițiști cu brevet de alpiniști, care să poată să coboare la nevoie în rapel. La fel cum nu există nici la majoritatea inspectoratelor județene de Poliție. Și după cum nu există nici polițiști cu brevete de scufundători, dacă ar fi fost, de exemplu, nevoie de o astfel de intervenție de salvare. Iar ca să nu se mai mire analiștii de ce nu au intervenit lunetiștii la Onești, trebuie să menționăm că aceștia nu există! Nici la Onești, nici la Bacău, nici în celelalte județe! Relevant fiind că, după cum reiese din informațiile intrate în posesia noastră, situația nu stă mai bine nici măcar în Capitală! Acolo unde, ce-i drept, polițiștii au la dispoziție câteva lunete, trei-patru, dar numai una este cu adevărat funcțională la parametri maximi!

Să le doneze Voicu!

Și uite cum nu se poate ocoli întrebarea cum s-ar fi acționat dacă nu ar fi fost desființată ACVILA, structură MAI specializată în astfel de intervenții. Ci nu în protecția unor demnitari politici sau în ”descinderi” cu cagula pe față la niște banale percheziții pentru ridicarea de documente la societăți comerciale. Sau, dincolo de scandalul din jurul desființării ACVILA, dacă o astfel de structură ar fi funcționat fie și sub alt nume sau cu o altă conducere. Pentru că, totuși, Ministerul de Interne a băgat zeci de milioane de euro în dotarea ei. Ca și în instruirea luptătorilor, care erau avizați prin brevete obținute în urma unor cursuri complexe de pregătire. Și care au fost expulzați apoi prin tot felul de birouri. Singura veste bună fiind că, dacă ar vrea să rezolve criza lunetelor cu care se confruntă trupele speciale ale Poliției, ministrul Bode ar putea face un apel la ”chestorul șofer” Marius Mihai Voicu. Să le doneze și la luptători câteva lunete, că doar nu degeaba este posesorul celei mai impresionante colecții din toată țara…

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version