Cauta

ȘOC! Fără chestori și generali de 1 Decembrie!

În timp ce industria autohtonă s-a prăbușit aproape iremediabil, singura ”unitate ” care încă duduie și a mers întotdeauna chiar pe stoc a fost ”fabrica de generali” din România! Iar ritmul de producție nu doar că nu a suferit sincope indiferent de cine s-a aflat la putere, întrucât niciun lider politic din ultimele trei decenii nu și-a permis să supere char atât de rău sistemul, dar cu fiecare sfârșit de an lista cu cei care urmau să fie avansați chestori, generali sau să primească noi stele a fost tot mai lungă. Iar de la un Palat Cotroceni aflat în plină campanie electorală pe viață și pe moarte a avut grijă să se scape încă din vară informația că de acest 1 Decembrie președintele Klaus Iohannis intenționează să fie mult mai tolerant decât altădată… Și să ”înghită” practic  toate propunerile trimise de ministerele de forță!

Iată însă că există deja riscul mai mult decât previzibil ca președintele României, indiferent dacă va fi Klaus Iohannis sau un altul să nu aibă ce semna! Pentru că listele care în alți ani erau gata făcute la această oră încă nu sunt întocmite! Și chiar dacă ar fi gata, tot nu ar avea cine să le trimită oficial, cel puțin în cazul MinisteruluiAfacerilor  Interne, acolo unde lipsa unui titular la comandă deja riscă să provoace un blocaj total. Însă nici la Ministerul Apărării Naționale situația nu stă mai pe roze, mai ales după ce a fost dată ca sigură venirea generalului Ionel Ciucă în fruntea acestuia… Astfel că nimeni nu prea vrea să se regăsească acum pe ”lista lui Leș”, știind foarte bine că până pe 1 Decembrie, Ionel Ciucă s-ar putea afla la comanda Ministerului Apărării! Și uite cum am putea avea primul 1 Decembrie cu defilare, ciolan și fasole, sfidări între politicieni, dar fără noi generali și chestori!

Nu mai e timp de avize !

Este lucru bine știut că listele trimise de la ministere către Administrația Prezidențială cu propunerile celor care au luat din timp concursurile și sunt astfel ”compatibili” cu mărirea în grad cu ocazia Zilei Naționale de 1 Decembrie nu sunt deloc bătute în cuie!Iar surprizele nu au lipsit deloc în ultimii ani, atunci când, mai pe antipatii politice, mai pe jocuri de culise ale structurilor informative, mulți favoriți s-au găsit ”ejectați” chiar și în ultima clipă de la manifestările de la Palatul Cotroceni. Pentru că de-abia după ce miniștrii fac nominalizările urmează ”filtrul suprem”, cel al verificărilor pentru a se putea da avizul necesar Adminstrației Prezidențiale. Iar anul acesta deja este cam prea târziu pentru a se mai urma cursul firesc procedural, ca să nu mai vorbim că la Ministerul Afacerilo Interne cel puțin nu se știe încă dacă, cine și mai ales când va veni la comandă un viitor ministru ”plin”! Mai mult decât atât, situația este complicată și de provizoratul total de la Direcția Generală de Protecție Internă, întrucât bătălia pentru preluarea controlului deplin asupra serviciului secret al Ministerului de Interne este încă departe de a fi tranșată definitiv. Astfel că și verificările interne ale ”Doi ș’un sfert” pot fi un alt factor care să îngreuneze și mai mult definitivarea și trimiterea listelor cu propunerile de chestori și generali pentru Palatul Cotroceni.

Frica de Ciucă!

Ce-i drept, la MApN  există cum-necum un ministru. Numai că la ușa acestuia nu mai este coada tradițională de la cea a unui ministru, atunci când se apropie definitivarea listei cu propunerile pentru generali sau noi avansări în grad. Iar singura explicație este că frica de Ciucă este mai mare decât dorința de a-și asigura un loc pe ”lista lui Leș” pentru mulți din ofițerii care știu că șeful Armatei nu uită și nu iartă…

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version