Cauta

ROTATIVA LUI CIUCĂ: CHILOȚARUL ROMICĂ!

În chiloți sau cu ”șobolanul” în cap! El este urmașul Brătienilor!

Bruma de echilibru politic adusă de neașteptata prestație non- conflictuală a generalului Nicolae Ionel Ciucă în fruntea Guvernului s-ar putea risipi la ”marele șmen” care se pare că va înlocui ”marea rotativă” din 25 mai…

Romică Andrei Baciu lustruit de Stolojan

Și asta cu toate că, spre meritul său, reevaluatul om politic Nicolae Ionel Ciucă se află în grafic cu predarea controlată, pe persoană fizică, a Puterii. Ceea ce însă nu convine deloc anumitor grupuri de interese liberale. Mai ales dacă nominalizarea pesedistă pentru postul de premier va fi un adept al ”liniei combative” care deja și-a anunțat, în interiorul partidului, intenția de ”tocare” a președintelui Klaus Iohannis în ultimul său an de mandat. Astfel că, de la Bruxelles și fără să îi pese că scandalul QATARGATE încă îi suflă în ceafă, Cristian Bușoi și-a băgat iar coada în calculele politice de la București.

Și dacă nu pentru Burduja s-a retras Ciucu…?

”Marmota” de la Bruxelles a ”învelit” demisia președintelui Organizației București a Partidului Național Liberal printr-un sec comunicat virtual cu privire la ”concentrarea” primarului Ciucu strict la problemele Sectorului 6.

Și dacă nu Burduja îi ia locul lui Ciucu

Astfel că, după ce a defilat cu ”Ion” pe la Palatul Victoria și i-a băgat pe gât încă premierului Ciucă așa-zisul ”consilier cu inteligență artificială”, Sebastian Burduja a deschis deja sticla de șampanie… Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării fiind ferm convins că el și doar el este alesul liberal pentru a prelua conducerea Organizației București a Partidului Național Liberal, în locul de acum demisionarului primar Ciprian Ciucu.

Numai că, ghinion, mai ceva ca pe vremurile când plângea la propriu la comanda lui Traian Băsescu, ”bătrânul combinator” Theodor Stolojan s-a apucat iarăși de făcut ce știe el mai bine… Astfel că, la nivelul subteran al puținilor lideri liberali care mai contează cu adevărat, Theodor Stolojan deja ”lustruiește soclul” viitorului președinte al Organizației București a Partidului Național Liberal. Cel care însă, culmea, după cum reiese din informațiile intrate în posesia noastră, nu ar fi în niciun caz ”iepurele” Sebastian Burduja. Ci ”tânărul politician de mare anvergură și care promite cel mai mult”,… Andrei Baciu!

Crescut de Botezatu, ”înfiat” de Bușoi…

Adică nimeni altul decât cel cunoscut de o parte a sistemului drept ”chiloțarul lui Bote” și de cealaltă, ”chiloțarul lui Bușoi”.

”Jocul murdar” al liberalilor care l-au reactivat pe însuși Stolojan  pentru această operațiune având drept țintă impunerea de îndată a actualului secretar de stat de la Ministerul Sănătății în fruntea Organizației București a Partidul Național Liberal. Și de aici declararea ”hegemoniei” asupra celor mai înalte funcții nu doar din cadrul ”partidului Brătienilor”, dar și statului român…

Orban… Barbu… Cîțu… Gheorghiță… neputincioși

Cuplul Ludovic Orban – ”Bitanu” Costel Barbu a pierdut din start, la scor de neprezentare, ”meciul” cu ”chiloțarul Romică”… În aceeași jenantă postură aflându-se și fostul premier și președinte al Partidului Național Liberal, Florin Cîțu… Dar și ”doctorul sistemului”, Valeriu Gheorghiță… Astfel că s-a întărit legendarea fostului manechin Romică Andrei Baciu drept ”omul serviciilor”.

Orban Barbu Cîțu victimele doctorului manechin

În acest sens fiind suficient să reamintim analiza în care precizam că ”deși evident eșuata campanie de vaccinare din România a spart destule capete de politicieni, nu puțini sunt liderii care s-au bătut să aibă control absolut pe aceasta. Iar dacă instalarea drept coordonator național a doctorului Valeriu Gheorghiță pare deja mai mult o strategie mediatică, menită a mai gâdila orgoliul prezidențial, la un anumit nivel al sistemului se admite că adevăratul câștigător al campaniei de vaccinare ar fi fost de fapt Cristian Bușoi.

Europarlamentarul care s-ar fi zbătut, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, să își pună vechiul său om de încredere, doctorul manechin Romică Andrei Baciu drept secretarul de stat care să îl asiste pe Gheorghiță din partea Ministerului Sănătății.

Este vorba de același Romică Andrei Baciu care prezenta chiloți și blănuri pentru creatorul de modă Cătălin Botezatu…

Același Romică Andrei Baciu care, în anul 2015, pe când conducea un ONG pompos intitulat  Asociația SOS Drepturile Pacienților a declanșat o campanie publică de informare deschisă de chiar vechiul său protector, Cristian Bușoi. Și tot sprijinit de Bușoi, Baciu a reușit să penetreze până și guvernul tehnocrat, cu toate că doar pentru câteva zile. Acesta fiind retras, după ce fusese nominalizat drept ministru al Sănătății, Dacian Cioloș recunoscând public că ”Baciu m-a mințit, nu mi-a spus că nu și-a dat secundariatul”, echivalent cu examenul de medic specialist.

Același Cioloș recunoscând și că actualul europarlamentar liberal Cristian Bușoi i-a dat un telefon în care i-a spus că ” domnul Baciu este un tânăr profesionist remarcabil”. Iar la înscrierea ulterioară în filiala Sectorului 1 a Partidului Național Liberal condusă la acea vreme de Cristian Bușoi, acesta l-a prezentat din nou pe Baciu drept „un tânăr deștept, harnic și curat”!

Uite că nu doar ai lui Bușoi sunt pe căști

Într-adevăr ”curat deștept”, din moment ce ”anonimul” său ONG a primit nu mai puțin de un milion de euro de la AbbVie, o companie ”Big Pharma” pentru diverse ”campanii publicitare”. După care Ludovic Orban l-ar fi ”înghițit” drept secretar de stat tot după un telefon al lui Cristian Bușoi. Succesorul lui Orban, Florin Cîțu jucând și el același rol decorativ în păstrarea ”chiloțarului ” Romică Andrei Baciu în fruntea Ministerului Sănătății.

Postură în care se află și astăzi… În momentul în care ”chiloțarul lui Bușoi” se află în pole – position pentru preluarea președinției Organizației București a Partidului Național Liberal. Și propulsarea sa spre ”culmile” unei cariere politice care poate strica, de acum înainte, în orice moment, ”rotativa lui Ciucă”! Mai ales dacă așa o cer interesele lui Bușoi…

Finii și cu soacra

Acel Bușoi ”omniprezent” în stenogramele interceptărilor operate de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție în ”Dosarul Severin”… Cel în care alți politicieni și-au luat cu condamnare, dar interceptatul Cristian Bușoi, nu!

La fel ca și în dosarul instrumentat de către fostul șef de Secție al Structurii Centrale a DNA, Gheorghe Popoviciu cu privire la ”răsfățul financiar” cu milioane de acțiuni la Fondul Proprietatea, cu care ANRP i-a desfătat pe finii lui Cristian Bușoi, Marius Bogdan Militaru și Daniel Groza.

Numai că aceștia ”s-au simțit” și apoi i-au făcut ”parte” și nașului, după cum reiese din chiar declarația de avere a europarlamentarului mare susținător al lui ”Romică Chiloțarul”.

Lala…E …OK? Medical OK…?

Și iată cum legendarea lui Bușoi că ”ascultă mult prin oraș”, dar vorbește și mai mult pe urmă, cu ”cine trebuie” a fost întărită și de trecerea acestuia, ca gâsca prin apă, prin ”apele tulburi” ale atâtor dosare grele ale Direcției Naționale Anticorupție. Culmea fiind că, întâmplător sau nu, singura victimă colaterală a fost chiar soacra lui Cristian Bușoi, cea condamnată pentru… spălare de bani!

Ghici cine a supravegheat campania de testare și vaccinare anti COVID

Iată însă că, pentru a conștientiza și Bușoi că nu doar ”ai săi” se află ”la căști”, numele europarlamentarului care încearcă propulsarea lui Romică Andrei Baciu în fruntea PNL apare și într-o speță în care atât acesta, cât și bunul său prieten de la porțile Severinului, Mihail Lala, pot fi oricând întrebați dacă e…OK… OK Medical… Cu referire la campania de testare anti –COVID…

Ultimele stiri

  • Au votat Legea offshore pentru eoliene și acum cer protecția ecosistemului marin
  • Prețul petrolului, la cheremul bancherilor centrali?
  • Libertatea de exprimare, noua afacere a lui Elon Musk?
  • Românii, obligați de UE să ia credite ipotecare pentru reabilitarea energetică a locuințelor
  • FCSB a luat titlul, performanța mai așteaptă
  • România, ţara pensiilor speciale. Cine sunt românii care beneficiază de aceste legi „cu dedicaţie”
  • Sudul Global, noul front al competiției geoeconomice dintre China și UE
  • Mașini mai puternice – mai multe accidente. Dacia face excepție de la regulă
  • O poveste cu sex și mită. „Fat Leonard”, escrocul pe care amiralii americani îl numeau frate
  • Reconquista americană în Africa de Nord
  • Exit mobile version