Cauta

Primarul Piedone, local de lux intr-o zona protejata

Alesul Sectorului 4 prospera pe zi ce trece si, cu toate ca intreaga sa familie castiga intr-un an aproape 23.000 de euro, reuseste sa investeasca sute de mii. Weekend-ul trecut, Piedone a inaugurat cel de-al doilea restaurant de lux, construit, evident, in Sectorul 4, intr-o zona protejata de lege.

Dupa restaurantul construit in mandatul trecut, Piedone a mai deschis unul, pe Bd. Marasesti

La doar o saptamana dupa ce „National” a facut public faptul ca primarul Cristian Popescu Piedone si-a facut restaurant intr-o cadire „fantoma”, pe Str. Gramont din Sectorul 4, edilul a deschis un nou local de lux. Tot in sectorul pe care il conduce cu maiestrie, la o aruncatura de bat de primul: intersectia Bd. Marasesti cu Str. Serban Voda. Evident, numele restaurantului este tot „Jour-Fixe”, marca promovata de Piedone prin ziare si pe la televiziuni, unde edilul poza in maestru bucatar. Restaurantul inaugurat weekend-ul trecut a fost construit intr-un timp record, semn ca banii n-au fost o problema pentru Piedone si fiul sau, Vlad, asociat al SC God Trust Enterprises SRL, firma care are sediul pe Str. Gramont nr. 23, in cladirea primului restaurant „Jour-Fixe”.

Cladirea de pe Bd. Marasesti a fost modificata si mansardata

Investitie uriasa intr-o zona protejata

In timp ce localul de pe Str. Gramont a fost facut pe structura unei cladiri care nu avea autorizatie de constructie, restaurantul de pe Bd. Marasesti a fost ridicat pe „scheletul” unei case care se afla in zona de protectie a monumentelor, in scopul conservarii patrimoniului arhitectural si urbanistic.

Restaurantul a fost deschis weekend-ul trecut

Reconstructia cladirii a inceput toamna trecuta, iar lucrarile s-au desfasurat intr-un ritm alert, investindu-se sute de mii de euro. Asta in conditiile in care edilul castiga, potrivit declaratiei sale de avere, 800 de euro pe luna, iar intreaga sa familie (sotia care detine un salon de infrumusetare si fiul, care are „Jour-Fixe”) are un venit anual de aproximativ 23.000 de euro. Culmea, desi familia sa s-a mai pricopsit cu un imobil, cel de pe Marasesti, iar afacerea fiului s-a extins, declaratia de avere a lui Cristian Popescu Piedone nu a suferit schimbari. In documentele postate pe site-ul Primariei Sectorului 4 figureaza doar afacerea sotiei edilului si restaurantul fiului, de pe Str. Gramont.

Imobilul in care functionează cel de-al doilea restaurant „Jour-Fixe“ este inclus în patrimoniul arhitectural protejat, dar nu apare in declaraţia de avere

Profit urias cu un local fara vad

Un amanunt interesant este si faptul ca restaurantul de pe strada Gramont, situat vizavi de Starea Civila a Sectorului 4, a declarat la Ministerul de Finante un profit de peste 150.000 de euro in 2010, an in care abia isi deschisese portile. Suma colosala, pentru un local abia aparut in peisaj, fara vad comercial si cu doar cateva mese…

„National” a dezvaluit ca restaurantul lui Piedone a fost ridicat peste o cladire fara autorizatie
Ultimele stiri

  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Exit mobile version