Cauta

Hăpău, să nu uiți ce ai promis că faci pe 2 iulie!

Să fie cât se poate de clar! Și de la bun început! Generalul Marian Hăpău, aflat la conducerea Direcției Generale de Informații a Armatei din 2013 tocmai ce și-a luat angajamentul solemn că până în vara acestui an va trece în rezervă! Și Marian Hăpău fiind totuși un militar de carieră – și în trecut chiar un ofițer de intelligence de excepție! – este de așteptat ca acesta să își țină cuvântul dat! Pensionarea urmând a avea loc, cel mai probabil, cu data de 1 iulie. Pentru ca, a doua zi chiar, Marian Hăpău să își poată sărbători în liniște aniversarea celor 60 de ani!

Generalul Hăpău celebru pentru că mergea cu șapcă în delegații externe

Mai ales că altfel, după cum atât de bine o știe și generalul Hăpău, premierul Nicolae Ionel Ciucă oricum nu îi va permite să mai tragă prea mult de timp în fruntea serviciului secret al Ministerului Apărării Naționale. Mai ales că succesorul ”combinatorului” Hăpău a fost deja desemnat! Acesta fiind agreat și de celelalte structuri informative care chiar contează în sistem. Misiunea sa fiind să asigure schimbarea liniilor după atâția ani de ”domnie luminată” a generalului Hăpău și a ”siamezului” său, generalul de Intendență Cătălin Ștefăniță Zisu. Așa că, generale Hăpău, ai face bine să nu uiți ce i-ai promis premierului Nicolae Ionel Ciucă!

Pe culoarul lui!

Fără îndoială, generalul Marian Hăpău face parte dintre ultimele ”bătrâne șulfe” ale sistemului! Poate doar ”colegul” Lucian Pahonțu de la Serviciul de Protecție și Pază să îl întreacă! Pentru că, altfel, Hăpău pur și simplu nu ar fi rezistat în fruntea serviciului secret al Armatei – acolo unde i-a ”pupat ghiulul” lui Gabri Oprea la numire, să nu uite nici asta ! – atâta amar de vreme! Și în ciuda tuturor schimbărilor politice survenite la vârful Ministerului Apărării Naționale, Guvernului sau Administrației Prezidențiale.

Zisu o ști cine înregistra șprițurile lui Oprea de la Haiducul

Ce este drept, în acest aproape un deceniu de putere absolută, Direcția Generală de Informații a Armatei a fost transformată nu doar într-o halucinantă ”gaură neagră” a fondurilor operative necontrolate de absolut nimeni, în afara cuplului Hăpău – Gherghe, dar și într-un adevărat ”stat în stat”. Unul în care nimeni, dar absolut nimeni de la vârful clasei politice și statului român nu a îndrăznit vreodată să își bage nasul! De ce? În primul rând, pentru că fondurile operative generos repartizate de generalul Hăpău, la indicațiile mentorului său Ilie Botoș au cumpărat ”angro” tăcerea ”analiștilor militari” și a celorlalte ”unități militare” din mass – media. Apoi, atunci când a fost nevoie, a intervenit și ”fratele Zisu” financiar, prin decontări ”chirurgicale” a unor vacanțe, paranghelii sau orice alte ”nevoi stringente”, de la nunți și până la avorturi. Însă atunci când nu s-a putut ”cu frumosul, la un pahar de vișinată de casă”, cuplul Hăpău – Zisu a avut grijă să le aducă aminte tuturor ”obiectivelor” aflate în vizorul DGIA că șeful structurii de Informații Militare are propriul lui ”culoar” în Justiția paralelă a statului român!

De la Ghiță i se trage

Unul care ducea direct la ”completul negru” de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul dosarelor celor catalogați drept ”incontrolabili”. Dar și ”culoarul” care îi permitea aceluiași general Marian Hăpău să apară ca un adevărat ”Mântuitor” în ”Beciul Domnesc”! Atunci când arestații VIP își pierduseră deja orice speranțe că nu vor ajunge în ”camera alăturată”… Cea cu violatori, drogați și interlopi violenți! Și, ce este drept, odată stabilit ”prețul corect” informativ, Hăpău se ținea de cuvânt. Iar ”schimbarea macazului” Justiției devenea o adevărată ”minune”. Ceea ce, de altfel i-a și adus generalului Hăpău ura viscerală a generalului Florian Coldea. Acesta suportând cu greu atât ”concurența neloială” a șefului DGIA, cât mai ales ”extracțiile” făcute de Hăpău chiar de sub nasul său, direct din temutul ”Beci Domnesc”! Și uite așa, cu bune și rele, generalul Hăpău a rămas la conducerea Direcției Generale de Informații a Armatei. Indiferent de cine a fost ministru al Apărării, premier sau președinte al României…

De la Ghiță i se trage!

Șef de serviciu secret, plecat după Ghiță la Belgrad” titram ”lovitura” din 2 martie. Atunci când insistam că, în ciuda deja istericei auto – legendări că ar fi ”ultimul om al americanilor din serviciile românești” este foarte posibil ca generalul Hăpău să o fi comis-o din nou în fața partenerilor strategici. Totul după ce ditamai șeful Informațiilor Militare uitase să mai pomenească și de vizita ”tinereții sale”, făcută la… Moscova!

Se răresc rândurile șulfelor din sistem

Trăgând astfel o concluzie – avertisment pe care se vede că generalul Hăpău a băgat-o la cap…

”Hăpău, iar ai uitat să raportezi? Că doar momentul adevărului se apropie vertiginos… Pentru că dacă generalul Hăpău, după Moscova, a fost și la Belgrad, în luna octombrie a anului trecut, tot fără știința americanilor, atunci chiar că va fi doar un fleac iminenta ciuruire a șefului serviciului secret al Armatei… Mai ales că motivul vizitei cu mantă și pentru care s-au luat măsuri contrainformative pur și simplu paranoice a fost întâlnirea cu miliardarul fugar al sistemului, Sebastian Ghiță”.

Oare de ce o fi primit cu suspendare generalul Gherghe

Vizita secretă a lui Hăpău la Belgrad survenind cum nu se poate mai prost pentru acesta… Într-un moment în care Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii a decis să ia ”taurul de coarne” și să declanșeze procedurizarea operațiunii de extrădare a lui Sebastian Ghiță direct peste Ocean! Situația operativă de ultimă oră a generalului Marian Hăpău fiind cu atât mai complicată cu cât acesta nu doar că este încă în activitate, dar se află la conducerea singurului serviciu secret românesc care are în fișa postului contracararea activității temutului GRU, serviciul de Informații Militare al Armatei Federației Ruse! Astfel că stabilirea adevăratului traseu parcurs de generalul Marian Hăpău în cadrul ”pelerinajului” din luna octombrie a anului trecut devine una vitală nu doar pentru structurile contrainformative românești, dar mai ales pentru Departamentul de Justiție al SUA!

A plecat Predoiu de la SIE se duce și Hăpău de la DGIA Pahonțu de la SPP rezistă

Cea mai bună dovadă că generalul Hăpău a priceput în cele din urmă cât de mult se strânge ”lațul informativ” în jurul său fiind reacția la dezvăluirea din 2 martie. Atunci când îl avertizam că deja se știe inclusiv adevărata locație a întâlnirii cea de taină: ”Pentru că, deși până și șefi de servicii s-au dus prea lesne pe fenta legendatei vile din strada Dusina, cu ieșire în Bulevardul Cvijiceva, Sebastian Ghiță își primește oaspeții de seamă în cu totul altă locație… În Dedinje”!

Și Ciucă este omul americanilor

Iar în urmă cu doar câteva zile, generalul Marian Hăpău a cerut permisiunea de a se retrage onorabil de la conducerea Direcției Generale de Informații a Armatei, sub forma pensionării. Permisiune care i s-a acordat. Așa că, în afara ”dinozaurului” Pahonțu, toată lumea bună a sistemului a pus șampania la rece, pentru a o deschide pe 1 iulie. Cu toate că premierul Ciucă știe ”pe persoană fizică”, mai bine decât orice alt șef de serviciu secret, cât de mult se poate încrede în ”cuvântul lui Hăpău”. Așa că este gata pregătit și ”Planul B”. Unul care poate fi pus în aplicare chiar pe 2 iulie, de ziua generalului, dacă acesta nu face ce a promis!

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version