Cauta

Bănilă s-a detonat de gât cu Hăineală!

Bravo Felix Bănilă! Ai plecat de la DIICOT, dar cel puțin ai făcut-o cu fruntea sus, dpă ce ai aruncat în aer planul generalului Pahonțu de a o impune pe Oana Schmidt Hăineală în fruntea structurii de Parchet care ar fi urmat astfel să înceapă ”marea paradeală” a dosarelor economice. Ce-i drept, Felix Bănilă a ezitat prea mult timp să-și păzească spatele, deși avea semnale cât se poate de clare că i se va înfige un ”cuțit” tocmai din partea Oanei Schmidt Hăineală.

Bănilă pleacă de la DIICOT, dar doar cu Hăineală!

Astfel că la doar câteva ore după ce dezvăluiam în exclusivitate planul prin care, la cererea șefului SPP, Klaus Iohannis ar fi autorizat operațiunea de instalare a lui Hăineală în fruntea DIICOT, prin intermediul colaboraționistei Ana Birchall, Felix Bănilă și-a dat seama că nu mai are nimic de pierdut și a preferat o ”retragere de samurai” de la conducere. Astfel că și-a dat singur demisia, mai ales că ministrul Justiției oricum ar fi declanșat de îndată, vorba lui Iohannis, umilitoarele proceduri de revocare a sa, dar de-abia după ce a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii cererea de încetare a delegării Oanei Schmidt Hăineală ca și procuor șef adjunct al DIICOT. Și chiar dacă ”spălătorul de cadavre” Codruț Olaru va face probabil orice este omenește posibil pentru a bloca această cerere la nivelul Secției pentru procurori din cadrul CSM, gestul lui Felix Bănilă oricum a dat peste cap toate planurile grupării transpartinice care deja se visa ”stăpâna”  marilor dosare economice. Asta cu toate că ieri îl avertizam pe generalul Pahonțu că poate s-a grăbit totuși să deschidă prea devreme șampania…

Lucică, joac-o p’asta!

Iar din acest moment lucrurile se complică serios. Și nu ne referim musai la faptul că toate cele trei mari structure de Parchet ale României, de la Parchetul General la DNA și DIICOT funcționează pe avarie, cu conducători interimari. Și pentru că gestul lui Felix Bănilă poate da semnalul unui adevărat tsunami de dezvăluiri din interiorul sistemului. Pentru că Bănilă știe foarte bine cum a fost cu ”scuipatul” pentru care a fost forțat să demisioneze! Și va vorbi! Pentru că a pornit pe un drum periculos, dar singurul pe care îl avea la îndemână pentru a nu fi transformat peste noapte, atunci când toți ar fi uitat de el, într-o nouă victimă colaterală a jocurilor atât de murdare duse pentru controlul Justiției. Numai că acum Bănilă le-a dat ”cu avarie totală” lui Hăineală și Pahonțu, cei care ar fi trebuit să formeze noul ”binom” dominant al ”câmpurilor tactice” din Justiție…

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version