Cauta

Ăștia sunt Ambasadorii lui Aurescu!

Oare de ce o fi și în continuare imaginea României atât de ”șifonată”, încât orice statistici triumfaliste ar prezenta public autoritățile de la București, europenilor tot le ”pute” țara noastră? Și nu doar olandezilor, germanilor, francezilor sau celorlalți occidentali ”coloniști”…

Așa arată Consulatul General al României la Istanbul cu tot cu Institutul Cultural Român

Pentru că, după cum lesne se poate observa din fotografiile publicate astăzi, imaginea statului român o fi ea sublimă în rapoartele Ministerului Afacerilor Externe, dar în realitate lipsește cu desăvârșire! Până și la Istanbul! Acolo unde ușa în care sunt bătute în cuie două plăci aurii cu ”CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI – ROMANYA BAȘKONSOLOSLUGU” și ”INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DIMITRIE CANTEMIR – ROMEN KULTUR MERKEZI” este ”păzit”, ce este drept, zi și noapte. Dar nu de oficiali ai MAE… Și în niciun caz de cetățeni români care ar solicita sprijinul diplomaților noștri… Cu atât mai puțin de oameni de afaceri sau de cultură turci angrenați în tot felul de proiecte multiculturale dezvoltate de către MAE și ICR… Nu…

Ca pe Veseliei…

În schimb, sediul Consulatului General al României și Institulului Cultural Român ”Dimitrie Cantremir” de la Istanbul a devenit ”pișoarul” boschetarilor autohtoni! Nici măcar aceștia nefiind de condamnat, la cum arată sediul oficial reprezentativ al statului român în marea metropolă a  Istanbulului…

Aurescu îi poate raporta Ursulei depășirea planului la ecomomie

De parcă zici că e o ”magherniță” din Ferentari, cu tencuiala căzută și cablurile atârnând de zici că diplomații lui Aurescu fură curent ca pe celebra stradă Veseliei. Și atunci, care să fie respectul pe care l-ar putea resimți un eventual om de cultură, de afaceri sau diplomat străin care ar îndrăzni să se strecoare printre ”fauna” autohtonă și să bată la ușa Consulatului… ? Că doar românii s-au obișnuit cu ”reprezentanțele MAE” în străinătate! Dar străinii…? Mai ales că astfel de imagini se pot observa strict în fața ”interfaței” statului român de la Istanbul. Pentru că, dacă sediul Consulatului General al României și Institutului Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” ar fi arătat cât de cât frecventabil, atunci cu siguranță nici ”bombardierii” turci nu ar fi pus stăpânire pe el…

Diplomații MAE, obligați să facă sport!

În schimb, trebuie să recunoaștem că, fără putință de tăgadă, cu totul altfel stau lucrurile la București. Acolo unde sediul Ministerului Afacerilor Externe a devenit un adevărat ”furnicar uman”! Funcționari, diplomați, demnitari ai statului român și membri ai Corpului Diplomatic acreditați în România ”mișunând” de colo – colo…

În sediul MAE se face piciorul frumos

Totul în urma unei ședințe de urgență convocată zilele trecute de către chiar ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Lucian Aurescu. Cel care nu doar că a luat curajoasa decizie de a îi da o lovitură cruntă Regimului Putin, dar și să o pună în practică de îndată. Astfel că, începând cu data de 20 octombrie 2022, funcționari, diplomați și invitați deopotrivă au fost înștiințați oficial, prin chiar gura ministrului Aurescu, că de acum înainte nimeni nu va mai folosi liftul în sediul central al Ministerului Afacerilor Externe, fără acordul său personal! Pentru ca astfel să îi poată raporta personal Ursulei von der Leyen, cu ocazia primei vizite a ministrului român Bogdan Lucian Aurescu la Bruxelles că, gata, Ministerul Afacerilor Externe a luat toate măsurile pentru transpunerea în practică a ”prețioaselor indicații” ale președintei Comisiei Europene! Fiind totuși greu de cuantificat care este ”economia” făcută în acest ”efort de război” într-un sediu cu doar două etaje… În care la unul lucrează soția ministrului Aurescu… Și la celălalt cea mai intimă colaboratoare a sa…

S-a schimbat Legea pentru el!

Iar dacă despre ”boroboațele” alunecosului Bogdan Lucian Aurescu în fruntea Ministerului Afacerilor Externe și implicit a Consulatelor Generale ale României deja s-a cam lămurit toată lumea – cu excepția ”autistului politic” Klaus Werner Iohannis, bineînțeles! – iată că situația nu stă mai bine nici la nivelul Institutului Cultural Român.

Jicman cel dintâi culturist al României

Cel condus acum de ”no name” Liviu Sebastian Jicman. Cel oarecum de înțeles că nu are timp și chef să se ocupe de imaginea instituției – cel puțin cea de la Istanbul – atâta vreme cât trebuie să ”îngroape” sub ”preșul” Administrației Prezidențiale recentele dezvăluiri publice care îl privesc. În frunte cu cea că, în 2015, ”Liviu Sebastian Jicman nu îndeplinea criteriile pentru a participa la concursul de manager la Muzeul Național Cotroceni”. Numai că legea s-a schimbat pare-se strict pentru el, așa că actualul conducător al ICR i-a putut oferi familiei Iohannis ”oaza de liniște” a Muzeului Cotroceni…

Ultimele stiri

  • Sindromul Havana – paranoia Occidentului. Ipoteza „Rușii au făcut-o” nu are probe
  • Întrebarea de 9 trilioane de dolari: cine plătește tranziția ecologică?
  • Accident grav pe DN2: șase persoane rănite/Trei mașini implicate în coliziune
  • Lumini și umbre
  • Șvaițer de Dobrogea
  • Inteligența artificială și generația copy paste
  • Africa ”vinde” Occidentul și ”cumpără” la pachet Rusia și China! (I)
  • Zona euro are nevoie de consumatori cheltuitori
  • Pe nesimțite, suntem deja în Al Treilea Război Mondial
  • „Împăratul Roșu” vrea să recâștige Europa
  • Exit mobile version