Cauta

2.000 de SPP-isti pusi la detector!

La fel cum cocosul canta si in dimineata in care i se taie gatul pentru ciorba si neavand habar de ”nuclerara” ce i se pregateste la audierile din comisia parlamentara, generalul Lucian Pahontu face o noua incercare disperata de a stopa ”hemoragia” – ca simple scurgeri nu mai sunt de mult!- de informatii din Serviciul de Protectie si Paza, pe care il conduce deja de nu mai putin 13 ani! Asa ca, in loc sa le explice angajatilor SPP de ce sunt singurii din tot sistemul care nu au primit voucherele de vacanta la care aveau dreptul legal, putinii ”talibani” ramasi in jurul directorului general au recurs la o masura pur si simplu halucinanta, de saptamana trecuta incepand ”interogarea” la detectorul de minciuni !

Operatiune umilitoare, la care urmeaza sa fie supusi toti angajatii SPP-ului, aproximativ 2.000 de oameni fiind astfel supusi unei actiuni fara precedent de veritabila politie politica. Pentru ca aceasta operatiune fara precedent in vreo institutie de forta din Romania nu are ca scop nici sa se afle unde sunt banii ”jefuiti” de la CAR, nici care sunt generalii si seseistii care si-au scos la timp ”contributiile” chiar inainte de caderea jocului, nici cine beneficiaza de masinile ”colorate” si apartamentele din Centrul Capitalei detinute din fonduri operative, nici cum de mereu doar aceleasi persoane iau ”OSCAR”-ul si nici macar care sunt ”sifoanele” care adus serviciul intr-o situatie fara iesire, prin care toti membrii Guvernului si multime de alti demnitari au refuzat oficial serviciile SPP! Ei bine nu, faptul ca 2.000 de sepepisti urmeaza sa fie incolonati si dusi ”ca vitele” in fata psihologului angajat si insarcinat cu aceasta misiune doar pentru a fi intrebati daca ”au vorbit cu Tache” arata in ce hal de profesionalism a ajuns SPP-ul.

Barem va afla si generalul Pahontu cine i a documentat biroul

Caci, in fond, ar fi fost mai simplu ca generalul Pahontu sa-l fi trimis primul la testul poligraf pe chiar colonelul Voroneanu Dumitru, seful protectiei interne, pentru a raspunde si „nea Mitica”, dar cu ”tehnica” pe el, exact la aceeasi intrebare! El ”a vorbit cu Tache”?

Politie politica!

Poate ca un asemenea demers ar putea fi explicat cel mult printr-o amenintare externa reala cum ar fi penetrarea de catre un serviciu secret ostil NATO ca sa pui 2.000 de subofiteri si ofiteri la testul poligraf, ca sa afli eventual cine este spionul. Sau daca – Doamne Fereste!- ar fi disparut o cantitate importanta de armament si munitie. Sau daca ar fi existat informatii concrete privind amenintari imediate la adresa unui inalt demnitar al statului roman. Sau ar fi fost de inteles, omeneste vorbind, sa fi vrut  sa afle astfel si generalul Pahontu cine i-a ”documentat” propriul birou, care nu mai este de mult un ”buncar impenetrabil” informativ asa cum crede el! Dar asa? Cum se vor justifica cheltuielile aferente cand vor descinde inspectorii Curtii de Conturi? Sau cand vor fi intrebati cei care au avizat aceasta operatiune de-a dreptul isterica si chiar umilitoare pentru ei in Comisia parlamentara despre posibila incadrare la actiuni de ”politie politica” prin intrebari atat de personale si care violeaza orice intimitate personala?

Avem intrebarile!

Deci, de cateva zile primii sepepisti se holbeaza la barba psihologului de serviciu, nevenindu-le sa creada ca au ajuns, multi dintre ei ofiteri cu ani buni de serviciu ireprosabil in spate, sa li se atarne ”tentaculele” detectorului de minciuni de ei, ca la ultimii infractori, fiind obligati sa raspunda la toate acele intrebari umilitoare. Pe care, fie vorba intre noi, le avem! Dar nu le vom publica inca pentru a nu ”trisa” cumva Voroneanu sau Onea atunci cand vor ajunge si ei la detector…

Ultimele stiri

  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Exit mobile version