Cauta

Zeci de români și bulgari, testați pozitiv la Covid-19 în Grecia. Autoritățile elene, în alertă!

Grecia

Autoritățile din Grecia sunt în alertă! Au fost depistate numeroase cazuri de Covid-19, la numai o zi după ce au decis să testeze toți turiștii străini care le intră în țară.

Presa elenă, citată de protv.ro, scrie că 29 de turişti au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 după testele pe care le-au făcut joi la punctul de frontieră Kulata-Promachonas. Potrivit autorităţilor, turiştii infectaţi sunt cetăţeni din Bulgaria şi România. MAE a anunţat că, până ieri, 3 turişti români au fost confirmaţi cu COVID-19.

Autorităţile elene şi-au exprimat joi îngrijorarea cu privire la creşterea numărului de cazuri de COVID-19 la vecinii din Balcani, subliniind riscul „cazurilor importate” din cauza sosirii turiştilor în Grecia prin frontierele terestre.

„Din cele 31.169 de teste efectuate la toate porţile de intrare ale ţării în perioada 1-6 iulie, doar 100 de cazuri au fost depistate pozitive, adică 0,3%”, a asigurat purtătorul de cuvânt al guvernului Stelios Petsas, într-un briefing de presă. Acesta a avertizat însă că „principalul risc în prezent este în interiorul ţării”, unde măsurile de distanţare socială sau purtarea măştilor nu sunt respectate.

Grecia şi-a închis frontierele pentru sârbi

Grecia şi-a închis frontierele pentru toţi cetăţenii din Serbia până la 15 iulie. Cel puţin şapte turişti sârbi au fost testaţi pozitivi cu COVID-19 în Grecia începând de luni şi plasaţi în carantină. În staţiunea de pe litoral Aidipsos, de pe insula Evia, autorităţile testează în prezent 80 de turişti sârbi cazaţi la un hotel unde un cuplu din Serbia a fost testat pozitiv pentru COVID-19, potrivit mass-media.

Ce trebuie să ştiţi dacă plecaţi în concediu la greci

Turiştii care vor intra în Grecia pe la punctul de trecere a frontierei Promachonas vor trebui să prezinte începând de marţi, 14 iulie, ora locală 06.00, un test molecular negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte care să ateste că nu sunt infectaţi cu noul coronavirus.

Călătorii care intră în Grecia pentru „motive neesenţiale″⁣ – adică turiştii – vor trebui să prezinte la punctul vamal Promachonas un test molecular COVID-19 „⁣negativ″⁣. De asemenea, călătorii vor trebui să completeze formularul Passenger Location Form (PLF) cu cel mult 24 de ore înaintea sosirii lor în Grecia.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 16 iulie 2025 – Este nevoie de o discuție diplomatică
  • Alege ce citești
  • PSD, de la partid-stat la partid-știrb
  • Stăm bine! Importurile de energie, cât producția de nuclear, eolian și solar la un loc
  • Se prăbușește comerțul transatlantic?
  • Execuția bugetară pe 2024, gaură de 22 miliarde de lei din fonduri europene
  • Stadion de 100.000 de locuri pentru United!
  • Manchester City aruncă în aer fotbalul: contract de 1,1 miliarde euro!
  • Trump transformă „războiul lui Biden” în propriul său război
  • Exit mobile version